Companii

COMES din Neamţ, care livrează utilaje de gabarit mare, va finaliza cu afaceri de 21 mil. euro, iar pentru 2024 a bugetat plus 20%

COMES din Neamţ, care livrează utilaje de gabarit mare,...

Autor: Mirabela Tiron

15.12.2023, 00:07 1949

Compania COMES din comuna Săvineşti, judeţul Neamţ, care li­vrează utilaje sub presiune de gabarit mare şi piese de schimb pentru industria chimică, petrochi­mică, pe­trol şi gaze, estimează că va finaliza acest an cu afaceri de 21 mi­l. euro, faţă de nivelul de 15,5 mil. euro anul anterior, iar pentru anul viitor a bugetat o creştere cu 20% pe fondul unei noi investiţii realizate.

„Am produs în acest an mai multe utilaje şi am intrat pe alte nişe de piaţă, inclusiv pe înlocuirea de conducte în rafinării. Am intrat şi pe noi pieţe din Europa, Orientul Mijlociu, nordul şi centrul Africii“, a spus Anton Ioan Măzărianu, directorul general al companiei şi acţionar majoritar al COMES. Compania a investit un milion de euro într-un echipament (valţ hidraulic) pentru îndoire de table la dimensiuni şi grosimi foarte mari

„Această nouă dotare tehnică, singulară pe piaţa de profil internă, acoperă orice tip de cerere privind formarea de plăci metalice groase cu geometrie variabilă. Investiţia în tehnologie performantă de ultimă oră vine să susţină producţia şi furnizarea de petrol, gaze, energie electrică şi termică din România.“

Noua investiţie permite dezvoltarea afacerii pe o nouă nişă pe piaţa europeană şi în ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO