Companii

Cocor ar putea fi vândut pe bucăţi după ce întreg nu şi-a găsit cumpărător

Autor: Adrian Cojocar

24.09.2012, 18:05 225

Aurel Beşliu, unul dintre prin­ci­palii acţionari ai companiei Cocor Bucureşti (COCR), cu circa 16% din capital, a propus ca acţionarii să discute posibilitatea dezmembrării centrului comercial Cocor din centrul Bu­cu­reştiului.

Propunerea va fi discutată de acţionarii companiei luna viitoare şi vine în contextul în care centrul comercial nu şi-a găsit un cumpărător din luna iulie, când compania a scos magazinul la vânzare.

Beşliu cere "elaborarea unui studiu privind posibilitatea dezmembrării clădirii centrului comercial Cocor şi vânzarea suprafeţelor comerciale utile către chiriaşi sau alte persoane fizice şi juridice interesate, iar preţul minim să nu fie mai mic de 5.000 de euro/mp şi să se ajungă şi la peste 50.000 euro/mp pentru suprafeţe mici", se arată în convocatorul publicat de companie pe bursă.

Acţionarii Cocor au scos anul acesta centrul comercial la vânzare pentru a putea să ramburseze total sau parţial creditul de la BCR, din care mai are de plătit circa 18 mil. euro.

Preţul "de listă" aprobat de acţionari pentru vânzarea magazinului Cocor este de 50 de milioane de euro, dar preşedintele consiliului de administraţie poate coborî preţul până la 25 de milioane de euro, potrivit hotărârilor AGA. Investiţia în modernizarea centrului comercial s-a ridicat la 24,5 mil. euro

Compania Cocor, al cărei principal activ este centrul comercial cu acelaşi nume din Bucureşti, a găsit recent un cumpărător dispus să plătească 20.000 de euro pentru fiecare din cei 196 de metri pătraţi ai unui spaţiu din Piaţa Unirii, în zona în care până la începutul anilor 2000 îşi avea sediul Banca Internaţională a Religiilor, intrată în faliment. În total Cocor va încasa în urma acestor acorduri circa 4 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO