Companii

Chiriţoiu, CC: Furnizarea de gaz ieftin pentru InterAgro nu a ridicat probleme de concurenţă

10.01.2012, 16:00 112

Furnizarea de gaz ieftin grupului InterAgro nu a ridicat probleme de concurenţă, ceea ce nu exclude însă un prejudiciu adus statului, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a afirmat că, dacă toţi agenţii economici mari, care ar putea concura, primesc gazul în aceleaşi condiţii atunci nu este distorsionată concurenţa. În schimb, în opinia sa, dacă resursa statului este vândută la un preţ foarte mic este posibil ca statul să fie păgubit, iar interesul public afectat.

"Exceptând cazul în care găsim ceva la care nu ne-am gândit până acum, nu am motive să suspectez că ne vom anula sau ne vom reanaliza punctele noastre de vedere anterioare în care am spus că nu este o problemă de concurenţă. Asta nu înseamnă că îi disculp automat. Eu nu spun că sunt vinovaţi, nici nevinovaţi, oamenii ăia. Nu e treaba mea (...). E la Parchet", a spus Chiriţiu.

Patruzeci de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetate penal pentru complot şi subminarea economiei naţionale, a informat, săptămâna trecută, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit unor surse judiciare, nucleul grupului infracţional privind păgubirea Romgaz era format din omul de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea şi Alpar Kramer.

Marin Mirea este administrator la InterAgro şi preşedinte al Organizaţiei Patronale a Poducătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor, iar Alpar Kramer este membru al conducerii executive din SNGN Romgaz, având atribuţii de coordonare a departamentului marketing/comercializare a gazelor naturale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO