Companii

CFR a semnat un acord cu operatorul feroviar din Ungaria pentru călătorii mai scurte la Budapesta

CFR a semnat un acord cu operatorul feroviar din Ungaria pentru călătorii mai scurte la Budapesta

Autor: Anelis Baciu

20.08.2012, 00:00 259

Compania de stat CFR Călători a semnat un acord cu Mav Trakcio, operatorul feroviar din Ungaria, care vizează fluidizarea traficului feroviar pe ruta Bucureşti-Budapesta. Contractul prevede remorcarea reciprocă cu locomotive şi personal astfel încât să se reducă timpii de parcurs dintre cele două capitale. Distanţa de 812 km dintre Bucureşti şi Budapesta se va diminua ca timp cu cel puţin o jumătate de oră ca urmare a acestei înţelegeri.

CRF operează curse zilnice care ajung în Budapesta în aproximativ 15 ore. Cu o flotă de 970 de vagoane de călători, peste 500 de locomotive şi 120 de Săgeţi Albastre, CFR Călători a trecut pe plus anul trecut înregistrând un profit de 1,5 milioane de lei (330.000 euro) la afaceri de 2,1 mld. lei (495 mil. euro), după ce în 2010 pierderile se ridicau la 86 milioane de lei (20,4 mil. euro). În acelaşi timp compania privată de transport călători Mav Trakcio, membră a grupului cu acelaşi nume, avea la finele anului 2011 încasări de 96 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO