Companii

CEZ da de lucru antreprenorilor romani: peste 300 mil. euro in conturile firmelor romanesti de pe "santierul" eolian

01.09.2009, 18:11 79

Gigantul ceh CEZ a finalizat punerea in functiune a sapte turbine din parcul eolian de 1,1 mld. euro pe care il va construi in cele doua comune dobrogene Fantanele si Cogealac. Intregul proiectul, care consta in ridicarea a 240 de turbine eoliene va fi pus in functiune la inceputul anului 2011.

"In primavara lui 2010 toate cele 139 de turbine care compun parcul de la Fantanele vor fi instalate. Pentru partea de la Cogealac lucrarile vor incepe in iarna acestui an, intreg proiectul urmand sa fie finalizat la inceputul lui 2011", a declarat Martin Pacovsky, director de operatiuni (COO) al CEZ Romania. Proiectul va avea 600 MW, aproape cat un reactor nuclear de la Cernavoda.

Pacovski a mai spus ca cea mai costisitoare parte a proiectului, dupa achizitia de echipamente, este cea de constructie a drumurilor si a fundatiilor pentru turbine. "30% din valoarea proiectului se va duce catre companiile romanesti", a mai spus reprezentantul CEZ.

Pe partea de constructii civile si electrice, CEZ lucreaza cu consortiul format din Viarom, Energobit si Eneria, iar statia principala de transformare va fi realizata de firmele Emon si Areva. Cele 139 de turbine pentru proiectul de la Fantanele sunt livrate de catre gigantul american General Electric, furnizorul pentru restul de 101 turbine urmand sa fie anuntat saptamana viitoare. Pentru aceasta licitatie, in afara de General Electric, care potrivit unor surse din piata are cele mai mari sanse de a castiga, s-au mai inscris companiile Siemens, Vestas si Nortex.

Potrivit reprezentantilor General Electric, contractul pentru livrarea celor 139 de turbine a avut o valoare de 600 mil. dolari, astfel ca valoarea celor 101 turbine pentru Cogealac s-ar putea ridica la 300 mil. euro.

 

130 de kilometri de drum in cateva luni

Cehii au construit in zona proiectului circa 130 km de drum pentru a putea transporta turbinele uriase care au o inaltime de 100 de metri si un diametru tot de 100 de metri.

In medie, pentru ridicarea unei turbine, inclusiv turnarea fundatiei, sunt necesare 100 de zile, potrivit Gabrielei Nistor, inginerul care se ocupa de realizarea fundatiilor.

"Am avut momente cand contractorii ne-au cerut sa-i lasam sa mai respire un pic ca sa mai gaseasca inca o cariera de nisip pentru a avea suficiente materiale de constructii", a declarat Gheorghe Stanciu, responsabil pentru lucrarile electrice pe santier.

Pentru ridicarea parcului eolian lucreaza in prezent circa 400 de oameni, din care majoritatea sunt romani, dar din echipa mai fac parte si cehi, francezi, germani sau australieni.

Stanciu a mai precizat ca, desi proiectul are o intarziere de 2-3 luni, aceasta va fi recuperata in contextul in care furnizorul de echipamente General Electric a promis ca va creste numarul de echipe din teren.

In afara de proiectul eolian, CEZ mai este implicat in doua proiecte majore de productie de energie, respectiv o centrala de 400 MW (investitie de circa 400 mil. euro) la Galati, in parteneriat cu Termoelectrica, si reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO