Companii

Cel mai mare petrolist independent, un business de 430 de milioane de euro

Oscar Downstream, cea mai mare companie petrolieră locală independentă, în spatele căreia să află omul de afaceri Alin Niculae, a încheiat primele şase luni din 2015 cu un business de 830,4 milioane de lei (circa 187 de milioane de euro), în scădere cu aproape 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut, dar crede că va termina anul cu un mic avans faţă de 2014.

„Pentru anul 2015 estimăm o cifră de afaceri de aproximativ 430 de milioane de euro“, spun repre­zen­tanţii companiei. Oscar Downstream a terminat anul trecut cu un business de 428 mil. euro (1,9 mld. lei).

Oscar Downstream este gândit ca un business orientat spre clienţii comerciali, având mai bine de 1.000 de staţii de incintă, DIESELpoint, amplasate chiar în curtea marilor consumatori. Aceste unităţi sunt com­pletate cu o reţea proprie de staţii, DIESELpoint Access, aflate pe principalele rute comerciale din ţară. În aceste staţii este asigurată alimentarea cu motorină a flotelor auto ale companiilor prin intermediul exclusiv al cardurilor personalizate, se arată pe site-ul companiei. Tot aici se preciează că numărul staţiilor proprii este de 30 de unităţi.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.