♦ Fermier cu 1.000 de hectare: „Silozurile sunt necesare pentru fermieri, dar capacitatea de depozitare trebuie corelată cu producţia de cereale şi eficienţa, ca investiţia să fie rentabilă. Silozurile sunt un pas spre creşterea valorii unui business.“
România, una dintre principalele forţe agricole din UE, a produs în anul 2023 circa 23 de milioane de tone de cereale şi oleaginoase şi circa jumătate din ele vor fi exportate şi vor reveni în ţară sub formă de mălai, pâine congelată sau carne de porc. În acest context, capacitatea de depozitare a cerealelor devine importantă, deoarece poate reprezenta primul pas către creşterea valorii unui afaceri. În preajma unui siloz pot apărea ulterior o moară şi o fabrică de pâine, astfel încât lanţul de producţie şi distribuţie a cerealelor să se integreze, iar valoarea adăugată a afacerii şi a economiei să crească.
„Silozurile sunt necesare pentru fermieri, dar capacitatea de depozitare trebuie corelată cu producţia de cereale şi eficienţa, ca investiţia să fie rentabilă. Eu am o capacitate de depozitare de 20.000 de tone, care se justifică la o fermă ca a mea“, spune Gheorghiţă Corbu, proprietarul Legam Agro, care lucrează peste 1.000 de hectare în Costanţa, pe care cultivă cereale.
El consideră că silozurile sunt un pas spre creşterea valorii unui business, dar subliniază că este atât de volatilă piaţa cerealelor acum, încât nu mai ştii ce să faci, dacă să investeşti în silozul propriu sau să depozitezi la terţi. „Fermierii mici, care au căutat spaţii de depozitare care prestează servicii, am înţeles au avut costuri foarte mari cu închirierea anul trecut“, a precizat el.
Astfel, din punctul său de vedere, silozurile sunt întotdeauna o soluţie de siguranţă pentru fermieri, „căci pot să depoziteze şi să vândă atunci când conjunctura sau piaţa o cer şi investiţiile pot fi făcite în silozuri de 1.000 de tone sau de 100.000 de tone; fiecare trebuie să-şi facă bine socoteala“.
Cine deţine marile spaţii de depozitare din România?
Ameropa Grains, deţinut de elveţieni, Cerealcom Dolj, al antreprenorului român Mihai Anghel, şi Agro Chirnogi, parte a grupului Maria, controlat de mai mulţi oameni de afaceri libanezi, au cele mai mari capacităţi de depozitare din judeţele în care-şi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii, respectiv Constanţa, Dolj şi Călăraşi, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii.
Cele trei companii ce fac comerţ cu cereale şi chiar produc (Cerealcom Dolj şi Agro Chirnogi) deţin 4% din capacitatea totală de depozitare a cerealelor din România, de 29 de milioane de tone.
Ameropa Grains, liderul pe piaţa comerţului cu cereale şi cu o cifră de afaceri de 8,5 mld. lei în 2022, se distinge prin cea mai extinsă capacitate de depozitare dintre toţi traderii mari activi la nivel local. Compania deţine, de asemenea, cel mai mare număr de silozuri distribuite în mai multe regiuni ale ţării, nu doar în proximitatea portului Constanţa, cu toate că cea mai mare capacitate de depozitare o deţine în Constanţa (410.900 tone). Această poziţionare strategică i-a permis să gestioneze şi să preia cantităţi mari de marfă în perioadele dificile pentru fermieri, care, deşi doreau să păstreze grâul sau porumbul, se confruntau cu lipsa silozurilor sau cu limitări ale capacităţile de depozitare şi costuri ridicate pentru depozitarea la alţii. Totodată, în Constanţa, grupul Ameropa deţine operatorul portuar Chimpex, care dispune de o capacitate totală de depozitare de 167.000 de tone. În plus, Ameropa este acţionar majoritar în companiile Promat Comimpex şi Agroind Cauaceu, companii care la rândul lor fac şi comerţ cu cereale, şi sunt lideri în judeţele în care activează, respectiv Sălaj şi Bihor, în ceea ce priveşte capacitatea de depozitare deţinută. Agroind Cauaceu, deţinută 70% de Ameropa şi 30% de familia Corbuţ, spre exemplu, are o capacitate de depozitare de 120.000 de tone în judeţul Bihor, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii.
De altfel, Constanţa, Călăraşi şi Dolj sunt printre judeţele cu cea mai mare capacitate de depozitare autorizată, de peste un milion de tone fiecare. În acest top, mai intră judeţe precum: Timiş, Ialomiţa, Teleorman, Arad şi Brăila, care sunt aproape fie de graniţa cu vestul Europei, fie au ieşire la Dunăre şi Marea Neagră. Spre exemplu, Constanţa are o capacitate de depozitare 4,1 milione de tone, iar numai prin Port rulează anual circa 25 de milioane de tone de cereale. Din cele peste 4 milioane de tone ale judeţului Constanţa, elveţienii de la Ameropa, prin Ameropa Grains şi Chimpex, controlează aproape 15%.
Mihai Anghel, la bază inginer, este singurul antreprenor român care luptă direct cu marii traderi, exportând direct prin Cerealcom Dolj. El are şi componenta de producţie, având cereale pe circa 25.000 hectare de teren, dar şi de comerţ, vânzând propria marfă, cât şi a altora. Astfel, el a investit în silozuri şi a ajuns în 2023 la o capacitate de depozitare 405.800, la mică distanţă de cea pe care o are Ameropa Grains.
Alţi jucători puternici pe piaţa depozitării cerealelor sunt libanezii din spatele grupului Maria, care deţin mai multe companii în România, printre care cunoscutul brand de ouă Toneli. Doar prin compania Agro Chirnogi, care activează în Călăraşi, ei deţin o capacitate de depozitare în silozuri şi baze de peste 300.000 de tone. Însă, de asemenea, Maria Group, controlează majoritar (93%), alături de Samir Abboud, om de afaceri din Siria, şi compania cu cea mai mare capacitate de depozitare din judeţul Timiş: Sifi Tim Agro. Ea are capacitate de depozitare de 173.000 de tone.
Cum e organizată piaţa?
În România există două tipuri de silozuri: cele de interior şi cele de port, iar primele înregistrează un volum de depozitare a cerealelor mai redus. Silozurile de interior, răspândite în diverse zone ale ţării, ar trebui să opereze cu o capacitate instalată de până la cinci ori pe an pentru a fi eficiente, în timp ce cele situate în porturi ar trebui să aibă un ritm de operare de peste zece ori. În prezent, cele mai mari capacităţi de stocare pentru cereale şi seminţe oleaginoase, cu acces la Dunăre, sunt deţinute de Ameropa, ADM, Cargill sau CHS, în timp ce fermierii români, în principal, dispun de silozuri adiacente fermelor, adesea amplasate în locuri de acces dificil pentru mijloacele de transport.
La nivelul ţării, traderii mari au acaparat cea mai mare parte a capacităţii de depozitare, deoarece silozurile, bazele, halele sau silobag-urile le dau siguranţa că pot stoca şi vinde atunci când preţurile sunt favorabile. Iar, acum, într-un context în care mulţi fermieri, în special cei mici şi medii, sunt îngrijoraţi de scăderea preţurilor cerealelor - grâul şi porumbul fiind comercializate la nivelul din urmă cu cinci ani – şi chiar au ieşit în stradă să protesteze, constată că ar fi trebuit să apăse pedala pe investiţii în spaţii de depozitare. Practic, în loc să vândă imediat după recoltare sau să stocheze doar o parte din marfă în propriile lor depozite sau chiar să închirieze spaţii de la alţii, dacă puteau stoca întreaga marfă, în prezent, ar fi fost în avantajul lor. Pe de altă parte, fermierii care au ţinut stocuri cât au putut în aşteptarea creşterii preţurilor, la un moment dat au fost nevoiţi să vândă, pentru că s-au trezit că le bate la uşă scadeţa ratelor la bănci, la leasing-uri sau la input-uri, şi nu mai rezistă, după ce trei din ultimii patru ani au fost afectaţi de secetă.
„Ar fi trebuit să apăsăm pedala de investiţii în spaţii de depozitare, dar după ce toată lumea care a stocat s-a înţepat anul trecut (anul agricol 2022 – n. red.), nu mai poţi să spui: faceţi-vă spaţii de depozitare, că veţi avea nevoie de ele. Cum să-ţi faci spaţii de depozitare când cei care au vândut pre-campanie sau în campanie au luat preţuri cu 70% mai mari decât cel care a stocat?“, spunea la începutul anului trecut Dragoş Costin Telehuz, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Afirmaţia sa a venit pe fondul scăderii preţurilor cerealelor după recolta din toamna anului 2022, fenomen neaşteptat, dar influenţat de războiul din Ucraina. Apoi, preţurile au fost în continuă scădere, ajungând acum să fie chiar mai mici cu 20%, respectiv 30% faţă de acum un an la grâu şi la porumb. Însă, în 2023, s-a vorbit despre necesitatea spaţiilor de depozitare prin prisma logisticii, care rămâne o provocare şi în anul curent.
„S-ar putea să fim nevoiţi să ţinem marfa în depozite din cauza logisticii, aşa cum se stochează în America, pentru că vânzarea e una şi livrarea e alta. Ei nu speculează, ci vând pe bursă. Nu vine camionul în câmp, ci fiecare are capacitate de depozitare pe măsura producţiei. De vândut poţi să vinzi oricând, de livrat vei livra când e loc şi s-ar putea să intrăm în paradigma asta“, a menţionat Telehuz.
Secretarul de stat a mai spus că România are o capacitate de depozitare de 29 de milioane de tone, autorizată - în realitate e puţin mai mare, numai că capacitatea de depozitare în silozuri, profesionist, este de doar 14 milioane de tone. „Restul e reprezentată de baze şi hale, în care se poate depozita pe termen scurt. Problema este distribuţia spaţiilor de stocare, pentru că majoritatea spaţiilor bune, a silozurile, nu sunt ale fermierilor, ci ale traderilor locale şi a comercianţilor mari“, a întărit el.
Se mai fac şi investiţii
Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014-2020), unele dintre cele mai mari investiţii realizate cu fonduri europene au fost destinate construirii de silozuri, conform datelor furnizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). De exemplu, GMS Cereal Boldu Cooperativă Agricolă, compusă din 11 membri, a luat de 2,5 milioane de euro pentru construirea unui siloz, a cărui valoare totală este dublă. Banat Agri Group, o altă formă asociativă care cuprinde 12 membri, a primit fonduri europene în valoare de 2,4 milioane de euro pentru extinderea spaţiilor de depozitare. Chiar şi Comvex, cel mai mare operator portuar din România, a anunţat investiţii în creşterea capacităţii de depozitare, cu 20%, la finalul anului trecut.
