LIVE: Conferinţa ZF Birouri & Rezidenţial 2021: Cum va evolua piaţa imobiliară în 2022?
Companii

Ce se mai întâmplă pe piaţa de energie: Aproape 4.800 de mici consumatori de energie au devenit independenţi de sistem şi au trecut în tabăra prosumatorilor

Piaţa prosumatorilor, micii consumatori de energie care prin investiţii proprii ajung să-şi asigure în linii mari necesarul de consum, este în creştere accelerată, arată datele oficiale transmise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, dacă la finalul lunii februarie erau numai 1.732 de prosumatori, în două luni, la final de aprilie, numărul celor care şi-au declarat independenţa faţă de sistemul energetic clasic a ajuns la aproape 4.800.

Potrivit informaţiilor transmise de Autoritate, cei mai mulţi prosumatori, 1.367, sunt în zona acoperită de Distribuţie Energie Oltenia, compania din portofoliul CEZ, recent preluat de australienii de la MIRA (Macquarie Infrastructure and Real Assets).

Numărul de recordări este estimat să crească, în acest moment fiind semnate avize sau contracte de racordare pentru alte 20.000 de mici proiecte, dar sunt câteva lucruri de îmbunătăţit pentru ca procesul să meargă mai lin, spun distribuitorii de energie.

„Există o nevoie de aliniere între prevederile legislative în vigoare“, explică reprezentanţii CEZ România.

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.