Companii

Cât câştigă companiile petroliere din România din preţul la pompă al unui litru de motorină. Topul statelor din UE în funcţie de marja care le revine benzinarilor

Cât câştigă companiile petroliere din România din preţul la pompă al unui litru de motorină. Topul statelor din UE în funcţie de marja care le revine benzinarilor

Autor: Gândul

03.06.2012, 22:47 1996

În România, din preţul de la pompă al unui litru de motorină, 21,1 eurocenţi se duc în buzunarele benzinarilor, reiese din cele mai recente date ale Uniunii Europene. Spre comparaţie, în Polonia marja care le revine companiilor petroliere este de 18,9 eurocenţi, iar în Ungaria este de 20,7 eurocenţi.

Practic, din preţul unui litru de motorină, după plata taxelor şi accizele, petroliştilor din România le revine 16%, al doilea cel mai mare procent din regiune, după cel consemnat în Bulgaria, unde marja benzinarilor este de 18,7% din preţul de la pompă.

Pe de altă parte, în Cehia, Polonia sau Ungaria, procentul care le revine companiilor petroliere este ceva mai redus, de 14,8%, 14,5% respectiv 14,4%.

În topul statelor cu cele mai mari marje pentru benzinari se află Franţa, unde procentul care le revine companiilor petroliere pentru fiecare litru de motorină comercializat este de 21,5% din preţul final, respectiv 33,4 eurocenţi. La polul opus se află Estonia, unde marja reprezintă 11,1% din preţul de la pompă al motorinei.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO