Companii

Castigul Argus a scazut dramatic in primul semestru

20.08.2003, 00:00 18

Concurenta extrem de mare de pe piata uleiului a dus la o scadere semnificativa a profitabilitatii celui de-a doilea jucator important de pe aceasta piata, Argus Constanta.
In prima jumatate a anului, compania constanteana a inregistrat un profit de 387.112 dolari, cu peste 90% mai mic fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de aproximativ 4,4 milioane de dolari.
Cifra de afaceri a companiei a fost, de asemenea, in usoara scadere, de la aproximativ 21,4 milioane de dolari cat a avut pe prima jumatate a anului trecut la 21,2 milioane de dolari.
"Acest rezultat era de asteptat," a declarat directorul economic al companiei Veronica Popa.
"Daca anul trecut am avut o crestere a cifrei de afaceri, in termeni reali, de circa 40%, a fost pentru ca a fost un an exceptional, nu doar pentru noi, ci pentru intreaga industrie. N-ar trebui sa luam in calcul rezultatele de anul trecut, ci ar trebui sa urmam trendul din perioada 1997-2000," a mai spus Popa.
In 2002, compania a avut o cifra de afaceri de 50 milioane de dolari, iar profitul s-a dublat pana la 6,5 milioane de dolari.
"Anul acesta, toate eforturile noastre s-au concentrat pe mentinerea cotei de piata, lucru pe care cred ca l-am reusit, cu sacrificii, respectiv cu o marja de profit mai mica, intr-un climat extrem de competitiv. Nu putem creste de la an la an," a explicat Popa, care a adaugat ca intreaga piata a scazut, "pe fondul deteriorarii permanente a nivelului de trai."
Argus are o cota de piata de aproximativ 20% pe o piata a uleiului care anul trecut a fost estimata la peste 310 milioane de dolari.
Pentru a-si mentine cota de piata, compania a trecut si la investitii in promovarea celor doua marci ale sale: Argus - care se adreseaza persoanelor cu venituri peste medie si Tomis- lansat anul trecut, pentru persoanele cu venituri medii si mici.
Bugetul de promovare al companiei din acest an este de peste 600.000 de dolari, potrivit lui Popa.
Pe langa publicitate, compania a mai investit aproximativ un milion de dolari in depozite si culturile de floarea-soarelui si inca un milion de dolari in tehnologie.
In urmatoarea perioada a anului si pana la inceputul anului viitor, Argus urmeaza sa investeasca inca trei milioane de dolari in marirea capacitatii de productie.
Acum, compania are o capacitate de productie de 480 tone/zi pentru prelucrarea semintelor de floarea-soarelui si 150 tone/zi pentru rafinarea uleiului de consum.
Argus este furnizor de materie prima si pentru fabricile de margarina ale Unilever si Margarom.
Argus a anuntat recent o majorare de capitalului social cu 3,5 milioane euro, prin incorporarea rezervelor si emisiunea de actiuni gratuite.
In urma majorarii de capital, fiecare actionar va primi o actiune gratuita pentru fiecare trei detinute anterior.
Principalul actionar al companiei este directorul general Vasile Leu , cu 10,5%, restul actiunilor fiind detinute de mai multe persoane fizice si juridice.
Titlurile companiei sunt tranzactionate pe piata Rasdaq, din luna noiembrie a anului trecut.
Principalii sai concurenti sunt Bunge Romania (cu prima pozitie pe piata din punct de vedere al cotei de piata), care detine fabricile Unirea Iasi, Muntenia Bucuresti si InterOil Oradea si Topway Industries.
Conform unor studii, piata uleiului a scazut anul trecut cu 5,5%.
Recent, ministrul Agriculturii Ilie Sarbu a anuntat ca productia de floarea-soarelui din acest an este foarte buna, estimarile ministerului indicand o recolta de 1,5 milioane de tone, in timp ce necesarul intern se ridica la 900.000 de tone.
Reprezentantii industriei uleiului au spus insa ca este prematur sa discute care va fi pretul la floarea-soarelui, dat fiind ca recoltarea nu a inceput, iar pretul depinde nu numai de piata interna, ci si de cea externa. claudia.covaci@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO