Companii
Casa Noastră/QFort: Ştefan Cherciu are în plan investiţii de 7 mil. euro după ce a ajuns la afaceri de 340 mil. lei în 2019, plus 11%
ANTREPRENORI LOCALI
Ştefan Cherciu, proprietarul Casa Noastră: Cred că în 2020 o să fie creştere pentru că sunt multe proiecte în lucru şi mulţi bani pe piaţă. Oamenii câştigă foarte bine prin comparaţie cu perioada de dinainte de criză, peste dublu, banii sunt mai ieftini şi îşi permit mai multe.
Fabrica unde se produc ferestrele sub brandul QFort se află în localitatea Pieleşti, de lângă Craiova.
Producătorul de ferestre Casa Noastră din Craiova, deţinut de omul de afaceri Ştefan Cherciu, a marcat un avans de 11% al afacerilor în 2019, astfel că businessul a ajuns la aproape 340 de milioane de lei (72 mil. euro), potrivit calculelor ZF.
„Anul acesta, ne organizăm ca holding, pentru că avem multe entităţi deschise, în mai multe ţări. Începând de anul acesta, o să raportăm consolidat. Ne-am propus un avans de 15%, însă sper la minimum 20%. Targetul este să depăşim 80 de milioane euro, ca în 2021 să depăşim 100 de milioane de euro“, spune Ştefan Cherciu, proprietarul Casa Noastră, care produce ferestre sub brandul QFort.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
1 milion de salariaţi români au dat lovitura: Fără să ştie, aveau acţiuni la Philips, gigantul care a explodat cu 40% peste noapte pe bursă. Vedeţi dacă sunteţi pe listă
-
O nouă companie din România se pregăteşte să intre în clubul miliardarilor, după investiţii de 850 mil. lei
-
De ce Bucureştiul, un oraş sufocat de trafic, poluare şi cu probleme de apă caldă şi căldură, a folosit doar 4,2 mld. din cei 13 mld. euro alocaţi de UE
-
Sărbătorile 2 în 1 îi supără pe hotelieri: „Sunt mai puţine rezervări, turistul de 1 Mai este diferit de cel de Paşte“
-
Bursă. Acţiunile companiilor de la BVB cu activitate pe Dunăre şi la Marea Neagră, evoluţii în scădere în 2024 faţă de anul trecut
-
Marele exod: Industria din România de unde au dispărut aproape 20.000 de oameni în numai câţiva ani
-
Care sunt giganţii bancari care tranzacţionează datoria externă a României? HSBC, Société Générale şi JPMorgan au fost pe podium în 2023 în topul celor care vând bondurile externe. Top 10 banci unde se află datoria externă
-
Ce cred marii investitori germani despre România: Vor să angajeze masiv în ţară, dar le e frică că nu găsesc oameni calificaţi sau că vor salarii prea mari
-
A treia vânzare a CPI Property Group, fostul Immofinanz, în mai puţin de un an: dezvoltatorul vinde către orădenii de la Prima Development un teren de 6 hectare în zona Siseşti
-
Ministrul de externe Luminiţa Odobescu către guvernatorul BNR Mugur Isărescu la aniversarea a 20 de ani de când România este în NATO: Drumul a fost dificil acum 20 de ani. Cred că guvernatorul ştie foarte multe despre ce a stat la baza unei politici monetare solide şi adecvate în vremuri economice dificile.
-
ZF/ Libra Internet Bank Profesii Liberale. Stomatologii trebuie să creeze un plan de business la fel cum fac planuri de tratament pentru pacienţi: „Tinerii au mult mai mult curaj antreprenorial“
-
Cum a reuşit un mic business pornit în 2018 de doi antreprenori români să vândă produse în peste 20 de ţări şi să facă afaceri de 3 mil. euro
-
Tarom are undă verde de la CE să scape de datorii de 50 mil. euro şi primeşte o injecţie de cap. Măsurile ar duce la redresarea businessului. În 2022, Tarom a avut pierderi de 55 mil. euro.ital de 45 mil. Euro
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dan Popovici, OTP Asset Management: Piaţa fondurilor arată bine şi în trei sau patru ani putem vorbi de 1,5 milioane de investitori, iar activele vor fi mult mai sus
-
Afaceri de la zero. A renunţat la jobul pe care îl avea şi s-a întors din Londra înapoi la Baia Mare pentru a-şi urma pasiunea. A deschis business-ul pe care-l visa, iar acum face aproape 600.000 de euro
-
ZF Agropower. Ce poate învăţa România de la Noua Zeelandă în sectorul ovinelor? Trecerea de la vânzarea de animale vii la procesare dublează preţul unui kilogram de carne. „Pentru industria noastră s-a deschis un drum şi de acum încolo depinde de fiecare asociaţie de producători să fructifice acest lucru“