Companii

Câciu: Peste 775 milioane euro, disponibile pentru IMM-urile din şase judeţe

Câciu: Peste 775 milioane euro, disponibile pentru...

Autor: Gabriel Pecheanu

21.10.2023, 10:19 188

„Peste 775 milioane euro pentru IMM-urile din judeţele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş disponibile printr-o nouă schema de minimis şi ajutor de stat în cadrul Programului Tranziţie Justă. Acest program este esenţial pentru ca cele şase judeţe cele mai afectate de procesul de eliminare graduală a activităţilor economice poluante din economia României să se poată dezvolta în continuare, să atragă înapoi în teritorii populaţia tânără şi să se integreze în economia cu emisii reduse a viitorului”, scrie pe Facebook Adrian Câciu.

Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene precizează că schema de măsuri de ajutor de stat şi de minimis pentru finanţarea investiţiilor pentru dezvoltarea IMM care sprijină creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021-2027 a fost publicată în Monitorul Oficial.

„În acest context, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziţie Justă (PTJ), a lansat 6 apeluri de proiecte destinate finanţării IMM-urilor din judeţele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş. Investiţiile sprijinite vor susţine crearea de locuri de muncă durabile, inclusiv formarea, perfecţionarea şi recalificarea persoanelor afectate de tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic”, încheie Câciu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO