Companii

Business Magazin. Cum a rezistat Top Line, o afacere de produse de înfrumuseţare, în pandemie atunci când saloanele au fost închise

Autor: Alexandra Cepăreanu

19.06.2021, 20:35 168

Deşi mulţi au schimbat, odată cu apariţia pandemiei, ţinuta office cu pijamaua sau hainele de casă, serviciile de frumuseţe au rămas o nevoie constantă, pe care românii şi-au satisfăcut-o, cât timp saloanele au fost închise şi nu numai, în online. Cum s-a reflectat această tendinţă în evoluţia businessurilor din domeniu?

În ciuda lockdownului şi a problemelor excepţionale din 2020, Top Line a închis anul 2020 pe creştere, atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât şi din punct de vedere al profitului. Vizăm o creştere double digit, atât în vânzări, cât şi în profit, pentru finalul acestui an”, spune Diana Baicu, cofondatoarea Top Line. Compania importă şi distribuie pe plan local produse profesionale, echipamente de înfrumuseţare, dar şi aparatură şi mobilier pentru saloanele de profil şi a închis anul 2019 cu afaceri de aproape 8 milioane de euro. În Bulgaria, cealaltă piaţă pe care businessul activează, Diana Baicu spune că vânzările au crescut cu aproximativ 30% pe parcursul anului trecut, deoarece pe piaţa bulgărească saloanele de înfrumuseţare nu au fost închise în 2020.

Potrivit ei, creşterea cifrei de afaceri atât la nivelul pieţei locale, cât şi pe piaţa din Bulgaria, a fost susţinută în principal de vânzările online, dar şi de schimbările în tendinţele de consum ale clienţilor. În momentul în care saloanele şi mallurile au fost închise, vânzările online au fost cele care au susţinut activitatea şi care au contribut la creşterea afacerilor. „E-commerce-ul, atât al nostru, cât şi al partenerilor noştri a reprezentat sursa de venituri principală, alături de produsele care puteau fi vândute şi în farmacii. Contactul constant pe care îl avem cu consumatorul este principalul avantaj pe care îl aduce mediul online. Feedbackul primit ne ajută să înţelegem mai uşor problemele, nevoile şi să găsim rezolvările mai uşor.”

În 2020, numărul de comenzi înregistrate în mediul online a crescut de trei ori faţă de anul precedent. „Aveam un e-commerce bun, o distribuţie în parteneri de retail şi e-tail, astfel că după momentul de derută din primele două săptămâni ale pandemiei, fiind flexibili şi având toate canalele de vânzare deschise, am reuşit să ne balansăm businessul şi să ne continuăm creşterea faţă de anul precedent.” În continuare, Top Line are în plan comunicarea mai intensă cu consumatorii în mediul online, împreună cu specialişti şi influenceri din industria de beauty, prin clipuri video scurte – cunoscute în industrie sub denumirea de how to-uri.

În mediul offline, în România compania deţine un magazin propriu de prezentare în Bucureşti şi distribuie produse şi echipamente de înfrumuseţare şi în magazine partenere. „Magazinul este destinat în primul rând profesioniştilor din domeniul înfrumuseţării dar şi consumatorului final care poate să încerce produse profesionale, să înveţe diferite trucuri folosite de profesionişti sau să descopere colecţii. Anul acesta vom transforma magazinul într-un concept store în care iubitorii de frumuseţe vor putea descoperi cele mai inovatoare produse şi concepte din portofoliul nostru.” Pentru anul în curs, Baicu spune că ţinta este o creştere de două cifre.

În ceea ce priveşte tendinţele clienţilor, şi acestea au înregistrat unele fluctuaţii ca urmare a apariţiei crizei sanitare. „Într-o primă fază, oamenii s-au speriat şi au încercat să rărească serviciile de înfrumuseţare cumpărând preponderent produse de retail pe care le puteau folosi acasă, dar ulterior au revenit către produsele profesionale. Dar am ajutat mulţi consumatori să şi combată efectele negative ale serviciilor de înfrumuseţare făcute greşit acasă, precum păr deteriorat, culoare neuniformă, ten deshidratat şi sensibilizat, unghii exfoliate şi efectele lăsate de purtarea măştii de protecţie şi de folosirea în exces a dezinfectantului de mâini.” Astfel, cele mai vândute produse au fost cele de îngrijire a părului şi tenului, dar şi cele din categoria de healing (vindecare – n. red.) şi haircare – beautycare. „A crescut mult categoria de healing, pe de o parte pentru că purtăm mască multe ore pe zi, dar şi din cauza faptului că mulţi oameni şi-au sensibilizat tenul prin folosirea incorectă şi excesivă a produselor de exfoliere şi a retinoizilor, în special.” În industria de beauty, cele mai afectate categorii au fost cele de fragrance şi cele de makeup, în timp ce produsele de îngrijire a părului şi pielii au înregistrat creşteri, a adăugat Diana Baicu. „Aceste categorii vor continua să crească, atât ca share în cadrul categoriei de beauty, cât şi ca valoare.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO