Companii

Bursă: OMV Petrom a raportat pentru 2023 venituri din vânzări de 38,8 miliarde lei, în scădere cu 37%, ca urmare a preţurilor mai mici şi a reducerii vânzărilor de energie electrică, şi un profit net de 4 miliarde lei, în scădere cu 61%. Compania propune un dividend brut de 0,0413 lei/acţiune, cu un randament de 7%

Bursă: OMV Petrom a raportat pentru 2023 venituri din...

Autor: Roxana Rosu

01.02.2024, 08:10 1490

OMV Petrom a raportat pentru 2023 venituri din vânzări de 38,8 miliarde lei, în scădere cu 37% fată de nivelul din 2022, ca urmare a preţurilor în scădere ale mărfurilor şi a vânzărilor mai mici de energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari de gaze naturale, în timp ce profitul net a fost de 4 miliarde lei, fată de 10,3 miliarde lei în anul anterior, potrivit raportului financiar publicat joi.

Vanzarile din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 69% din totalul vânzarilor consolidate, vânzarile din segmentul Gaze si Energie au reprezentat 30%, în timp ce vânzarile din segmentul Explorare şi Productie au reprezentat numai 0,1% (vânzarile din Explorare şi Productie fiind, în mare parte, vânzari în interiorul Grupului, nu către terti).

Investiţiile au insumat 4,7 miliarde lei, cu 32% mai mari faţă de 2022, fiind in special directionate catre Explorare şi Productie, cu investitii de 2,5 miliarde lei.

Investiţiile din Rafinare şi Marketing au fost de 1,95 miliarde lei, in timp ce investitiile din Gaze şi Energie au fost de 69 mil lei.

Profitul din exploatare a fost de 7,5 miliarde lei, cu 37% mai mic decât în 2022, din cauza contributiei mai mici a tuturor segmentelor de business, in principal ca urmare a marjelor de rafinare mai slabe şi a ratei de utilizare mai scăzute din cauza reviziei generale a rafinăriei Petrobrazi.

OMV Petrom propune un dividend brut de 0,0413 lei/actiune pentru 2023, respectiv un randament de 7%. Compania ar urma să distribuie 2,5 mld.lei actionarilor

În mai 2023, Legea nr. 119/2023 de aprobare a OUG 186/2022, a introdus obligaţia de plată pentru anii 2022 si 2023 a unei contribuţii de 350 lei pentru fiecare tonă de ţiţei procesat pentru companiile cu activităţi de extracţie şi rafinare a ţiţeiului. Prin urmare, OMV Petrom a inregistrat in 2023 Contributia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat pentru anul 2022 în sumă de 1,4 miliarde şi pentru anul 2023 in sumă de 1,24 miliarde lei.

Datoriile totale la 31 decembrie 2023 au crescut cu 781 mil. lei comparativ cu 31 decembrie 2022.

În T4/2023, vânzările  consolidate ale grupului au scazut cu 40% comparativ cu T4/22, la 10,2 miliarde lei, influenţate negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzarilor de energie electrică şi gaze naturale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO