Companii

Banatim intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 1,3 mil. euro

22.06.2007, 20:59 28

Producatorul de incaltaminte Banatim din Timisoara intentioneaza sa isi majoreze capitalul social cu 4,5 milioane de lei (1,3 mil. euro), pana la nivelul de 5,7 milioane de lei, prin aport in numerar al actionarilor si prin compensarea unor creante cu actiuni ale companiei. Propunerea de majorare a capitalului va fi discutata de actionari la adunarea generala din 24 iulie. In cazul in care va fi aprobata, operatiunea va avea loc prin emiterea a 45 de milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei pe titlu, actionarii avand la dispozitie o luna de la publicarea hotararii pentru a subscrie. Pe ordinea de zi a adunarii se afla si alegerea unor noi administratori si a unui auditor financiar. Actionarul majoritar al Banatim este compania Ring Afaceri din Bucuresti, cu o participatie de 78,69%, in timp ce Bega Turism impreuna cu Marius Cristescu, unul dintre proprietarii grupului de firme Bega, detin 9,48% din actiuni. Afacerile producatorului de incaltaminte au scazut anul trecut cu 23,6%, la 4,2 milioane de lei (1,19 mil. euro), firma continuand sa inregistreze pierderi de 1,1 milioane de lei (0,3 mil. euro), in scadere cu 21,4% fata de anul anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO