Companii

Automatica Voluntari intentioneaza sa contracteze credite de 5 mil. euro

28.03.2008, 15:29 80

Automatica Voluntari, fosta Automatica Bucuresti, intentioneaza sa contracteze credite in suma maxima de cinci milioane de euro, care vor fi garantate cu un imobil aflat in propriul patrimoniu. Imprumuturile vor fi contractate de la Credit Europe Bank Romania Sucursala Titan sau de la orice alta banca, se spune in comunicatul firmei. Automatica va mai garanta imprumuturile si prin intermediul unui gaj constituit asupra soldului creditor al contului curent deschis la Credit Europe Bank Romania Sucursala Titan. Producatorul de echipamente electrice si de automatizare a inregistrat, in primele noua luni din 2007, o cifra de afaceri de 11,92 milioane de lei (3,6 milioane euro), in scadere cu 12%, iar pierderile s-au diminuat cu 53%, la peste un milion de lei (318.000 euro). Veniturile totale ale firmei au crescut de aproape doua ori in primele noua luni din 2007 fata de perioada similara a anului anterior, la 29,3 mil. lei, iar cheltuielile au urcat cu 73%, la 30,36 mil. lei. Principalul actionar al Automatica este Euroform Millenium cu 83,44%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO