Astfel, Ariston Thermo România, filiala locală a italienilor de la Ariston, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul echipamentelor destinate încălzirii, a dezvoltat aplicaţia Ariston NET care permite controlul de la distanţă al centralei termice, compania spunând că astfel se pot obţine economii la consumul de energie de până la 25%.
Mişcarea pe care Ariston o face se suprapune cu una dintre cele mai delicate ierni pentru sistemul centralizat de încălzire, în Bucureşti atât Elcen, producătorul de energie termică, dar şi RADET, distribuitorul, intrând în tandem în insolvenţă.