Companii

Aproximativ 180.000 de români sunt afectaţi anual de anularea sau întârzierea zborului, compensaţiile la care ar avea dreptul depăşind 35-40 mil. euro

Aproximativ 180.000 de români sunt afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului de pe un aeroport din România, valoarea totală a compensaţiilor la care ar avea dreptul aceştia depăşind 35-40 de milioane de euro, dar în final doar unul din 10 pasageri solicită despăgubiri companiilor aeriene, arată datele companiei olandeze FlightClaim.ro.

În primele nouă luni din 2019, peste  1000 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri pe aeroporturile locale. În fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste 3 ore sau sunt anulate, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectaţi în fiecare zi.

De la începutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minim 3 ore sau au fost complet anulate, dar şi luna august când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.