Companii

Apemin Tusnad isi tripleaza capacitatea de productie cu o investitie de 5 mil. euro

Apemin Tusnad isi tripleaza capacitatea de productie cu o investitie de 5 mil. euro
18.08.2006, 19:16 121

Producatorul de ape minerale Apemin Tusnad investeste 5 mil. euro pentru triplarea capacitatii de productie, pe fondul cresterii sustinute a consumului de apa minerala pe piata locala si intrarea pe segmentul bauturilor racoritoare.
"Recent am semnat contractul de achizitie a unei noi linii de imbuteliere, iar planul de investitii mai cuprinde si constructia unei noi hale de productie. Aceasta se va finaliza in primavara anului 2007 odata cu punerea in functiune a noii linii", a declarat pentru ZF Gyarfas Kurko, directorul general Apemin Tusnad.
"Ne concentram in prezent pe piata romaneasca, deoarece exporturile necesita un efort suplimentar. In prezent, sub 1% din cifra de afaceri Apemin Tusnad provine din tarile in care exportam, Ungaria si Republica Moldova", a mai spus Kurko.
El a adaugat ca nu este exclusa posibilitatea ca, pe viitor, compania sa se indrepte mai mult spre pietele externe.
Sursele de finantare pentru cresterea capacitatii de productie vor fi in proportie de 60% credite bancare, restul fiind reprezentat de fonduri proprii si intr-o mica proportie credite de la furnizori, spune Kurko.
Compania estimeaza pentru acest an o crestere a afaecrilor de peste 50%, pana la 10 mil. euro. In plus, spun oficialii, Apemin Tusnad are in plan intrarea pe noi segmente de piata, complementare apelor minerale.
"Odata cu instalarea unei noi linii de productie vom lansa si noi branduri de produse premium, intrand pe segmentul de bauturi racoritoare necarbogazoase", a mai spus Kurko.
Bauturile necarbogazoare reprezinta in prezent unul dintre cele mai dinamice segmente ale pietei romanesti de bauturi racoritoare, datorita schimbarii preferintelor consumatorilor.
Apemin Tusnad a investit anul trecut in lansarea de noi produse, apa de izvor "Izvorul Zanelor" pozitionata pe segmentul premium si apa de masa "Izvorul Ascuns", situata pe segmentul economic si avand distributie la scara nationala. Alte investitii realizate de companie anul trecut au vizat dezvoltarea logisticii si distributiei, dar si imbunatatirea imaginii brandului Tusnad prin schimbarea etichetei.
Apemin Tusnad este la al doilea proces de triplare a capacitatii de productie, primul fiind realizat la inceputul anului 2004, cand compania a investit peste 2,5 mil. euro in achizitionarea unei noi linii complete de imbuteliere si in constructia unei noi hale. Aceasta investitie a pregatit intrarea pe segmentul apei minerale plate.
In prezent, capacitatea de productie de care dispune compania este de 60 de milioane de litri.
Apemin Tusnad a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 6,6 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere de 60% fata de anul 2004. "Cota de piata a produselor Apemin Tusnad creste intr-un ritm mai ridicat decat piata de ape minerale", a mentionat Kurko. Compania detine in prezent o cota de piata de 5,8%, potrivit propriilor estimari.
Apemin Tusnad este o societate cu capital privat autohton, infiintata in anul 1999, prin divizarea societatii Perla Harghitei. Principalii actionari ai companiei sunt Kurko Gyarfas, care detine 52%, respectiv Perla Harghitei SA, cu 44,5%. Fabrica de imbuteliere a companiei a fost inaugurata in anul 1974 si a continuat productia fara intrerupere pana in prezent.
Piata apelor minerale depaseste in prezent ca valoare pragul de 250 mil. euro, principalii jucatori din domeniu fiind Romaqua (brandurile Borsec, Stanceni), European Drinks (Izvorul Minunilor), Coca-Cola HBC Romania (Dorna), QAB (Roua Muntilor), dar si producatori mai mici precum Perla Harghitei, Bucovina, Bibco si Apemin Tusnad.
Consumul de apa minerala a crescut in ultimii 5 ani cu 17%, potrivit unor studii de piata ale institutului de cercetari GfK. Cresterea s-a datorat in principal schimbarii comportamentului consumatorilor. Consumul de apa minerala pe cap de locuitor a ajuns la aproximativ 32 de litri anul trecut, fiind insa inferior mediei din Europa, de unde rezulta si potentialul de dezvoltare al pietei de profil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO