Companii

Antibiotice Iaşi şi-a schimbat directorul economic

Autor: Ioana David

26.08.2011, 00:00 694

Producătorul de medicamente Antibiotice din Iaşi a numit-o pe Paula Luminiţa Coman în poziţia de director economic, schimbarea devenind efectivă în luna iunie a acestui an. Coman, 44 de ani, lucrează în cadrul Antibiotice din 1991, iar ultima poziţie pe care a deţinut-o a fost cea de şef departament financiar - contabil.

Anterior, postul a fost deţinut din 1998 până în iunie 2011 de Constantin Nicuţă, care nu mai lucrează în prezent în cadrul producătorului. Tot din iunie Eugen Diaconu, directorul de dezvoltare afaceri, nu mai lucrează la Antibiotice, ieşind la pensie. El rămâne însă consilier al companiei.

Antibiotice Iaşi a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o cifră de afaceri de 138,5 mil. lei, în creştere cu 20% comparativ cu perioada similară a anului 2010. În acelaşi interval profitul net a urcat cu 34%, ajungând la 23,1 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO