Companii

ANRE: Nu vrem să mişcăm preţurile în perioada următoare şi nici nu se poate spune dacă se vor dubla

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, dar nici nu se poate spune în prezent dacă aceste preţuri se vor dubla la finalul procesului de liberalizare, susţine şeful ANRE, Dan Plaveti.

Guvernul a aprobat, miercuri, cu o întârziere mai mare de un an, proiectul de lege care reglementează sectorul energetic şi liberalizarea preţurilor reglementate, documentul fiind transmis Parlamentului spre aprobare în procedură de urgenţă.

Aprobarea actului normativ este necesară pentru ca România să evite sancţiuni din partea Comisiei Europene prin declanşarea procedurii de infringement.

proiectul de lege prevede eliminarea tarifelor reglementate până la sfârşitul anului 2013 pt clienţii non-casnici şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţii casnici, calendarul propriu-zis de eliminare a acestor tarife urmând să fie prezentat după avizul Parlamentului.

"În momentul de faţă, referitor la preţuri în general, ANRE întotdeauna monitorizează piaţa, dar în momentul de faţă nu putem spune nimic despre o majorare. Nu intenţionăm să mişcăm preţurile în niciun fel în următoarea perioadă", a spus Plaveti.

Întrebat de jurnalişti dacă este posibil ca, la finalul acestui proces de liberalizare a preţurilor, să rezulte dublare a preţului energiei electrice, şeful ANRE a arătat că nu se poate răspunde la aceste moment.

"Sincer, nu se poate răspunde cu da sau nu, este o problemă de presupunere. Se pot face oricâte studii despre cum va evolua piaţa, sunt diferite modele, diferite predicţii, dar nu pot confirma nici da, nici nu. Sunt ani când, spre exemplu, am avut o hidroelectricitate foarte bună, cum a fost anul 2010, când preţurile în piaţă au fost chiar foarte mici, şi am avut anul 2011, când hidroelectricitatea a fost foarte proastă şi atunci preţurile au început să crească. De asemenea, în funcţie de noile investiţii care vor exista, mediul concurenţial se va dezvolta, de aceea nu vedem neapărat nişte majorări semnificative", a afirmat Plaveti.

El a amintit în acelaşi timp că vor fi aplicate şi o serie de facilităţi non-financiare, de genul interzicerii deconectării de la electricitate pentru persoanele care au nevoie de aparate de respirat, indiferent dacă factura a fost sau nu plătită.

"S-a mai reglementat problema legată de dezvoltarea reţelelor de energie electrică şi se instituie în sarcina distribuitorilor de a dezvolta reţelele de energie electrică chiar în localităţi, inclusiv în cazul în care nu este fezabil economic. Se pot face acele dezvoltări sau asocieri între autorităţile locale şi distrtibuitorii de eneregie electrică în vederea dezvoltării de reţele în localităţi", a adăugat Plaveti.

Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate în prezent de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Anul viitor va începe şi liberalizarea preţului la gazele furnizate populaţiei.

Un document oficial obţinut şi prezentat, miercuri, de MEDIAFAX relevă că tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică

Consumatorii casnici consideraţi vulnerabili odată cu liberalizarea tarifelor, care vor fi în situaţia de a nu-şi putea achita facturile, vor fi împărţiţi în trei categorii, raportat la veniturile familiei, iar tariful social va fi eliminat tot în trei trepte, în intervalul 2013-2015.

În cazul clienţilor casnici, eliminarea tarifelor reglementate la electricitate, mai mici faţă de piaţa concurenţială, va începe în iulie 2013, cu un procentaj de 10%, şi va continua în acelaşi ritm, în două etape semestriale, din 2014.

"Scenariul a fost discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Uniunii Europene şi Băncii Mondiale la ultima misiune a acestora, din luna ianuarie 2012. În cadrul acestui scenariu s-a optat pentru introducerea obligativităţii pentru furnizorii care practică tarife reglementate să achiziţioneze o anumită pondere din energia electrică furnizată consumatorilor de pe piaţa concurenţială, pondere care va creşte progresiv conform calendarului propus. Concomitent, în factura tuturor consumatorilor care beneficiază încă de tarife reglementate se va introduce o componentă tarifară care să reflecte costul unitar de energie electrică din piaţa concurenţială", se arată în document.

Astfel, ponderea din energia electrică furnizată consumatorilor casnici de pe piaţa concurenţială va creşte la 10% în iulie 2013, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014, la 40% în ianuarie 2015, la 50% în iulie 2015, la 60% în ianuarie 2016, la 70% în iulie 2016, la 80% în ianuarie 2017, la 90% în iulie 2017 şi la 100% în decembrie 2017.

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014.

Executivul consideră că acest scenariu reduce riscul financiar al furnizorului, având în vedere posibilitatea de actualizare trimestrială a componentei tarifare refelectând costul achiziţiei energiei electrice în sistem concurenţial, permite implementarea graduală a preţurilor concurenţiale pentru fiecare tip de consumator, evitând "creşteri bruşte şi semnificative" ale preţurilor la consumatorii finali de energie electrică şi nu provoacă şocuri de creştere a preţurilor pe piaţa angro de electricitate.

În acelaşi timp, Guvernul arată că acest scenariu permite controlul procesului, fiind posibilă "oprirea, suspendarea, încetarea sau revenirea la o etapă anterioară" dacă efectele la consumatorul final indică "afectarea gravă a suportării valorii facturilor" sau sunt produse distorsiuni necontrolate pe piaţa angro de energie electrică.

Tariful social pentru consumatorii vulnerabili va fi eliminat încă de la începutul anului viitor pentru persoanele şi familiile care vor fi încadrate în prima tranşă de venit, în timp ce familiile din a doua tranşă de venit vor mai fi protejate doar un an, până în ianuarie 2014, prin acest tarif social. Procesul va fi încheiat în ianuarie 2015, când tariful social va fi eliminat şi pentru celelalte familii vulnerabile.

În urma eliminării tarifului social, statul va acorda ajutoare financiare, dar, conform unui document guvernamental prezentat recent de MEDIAFAX, acest ajutor va fi acordat numai persoanelor sau familiilor cu un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.

Salariul minim pe economie este 700 de lei pe lună.

În România sunt 8,36 milioane de consumatori casnici de electricitate şi gaze naturale, iar numărul consumatorilor vulnerabili este estimat între 1,15 milioane şi 1,4 milioane de clienţi (14-17% din total ), astfel că între 6,9 şi 7,2 milioane de consumatori ar urma să suporte majorările de preţ.

Categoriile de consumatori consideraţi vulnerabili şi modalităţile de protejare a acestora vor fi stabilite până la sfârşitul lunii aprilie.

Totodată, furnizorii ar putea fi obligaţi să trateze cu prioritate reclamaţiile venite de la consumatorii vulnerabili, să le acorde asistenţă la interpretarea facturilor sau să le deconteze factura în numerar la domiciliu.

Un raport publicat în urmă cu un an de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) amintea că o investigaţie realizată în 2006 de Comisia Europeană a artătat că liberalizarea pieţelor de energie, în primul rând a gazului, dar şi în electricitate, se confruntă cu dificultăţi în principal din cauza controlului producătorilor asupra reţelelor de transport, aceştia blocând accesul competitorilor la piaţă, precum şi a lipsei de independenţă a unora dintre reglementatorii naţionali de energie, aceştia aflându-se în multe cazuri sub influenţa politicului.

În raport se arăta că, aAcolo unde reglementatorii nu sunt independenţi de politic, acest lucru avantajează unele companii de stat din sectorul energiei sau întârzie liberalizarea pieţelor pentru consumatorii finali, de teamă că preţurile vor creşte prea mult, ceea ce costă pierderea electoratului.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.