Caută doar în titlu
Companii

Andrei Pădurean, Uniconf: Unii dintre clienţii noştri au cumpărat mai puţin din import şi mai mult din ţară în 2020. Credem cu tărie că revenirea economiei stă în prioritizarea mărfii produse aici

INTERVIU

♦ Producătorul de lenjerie intimă Uniconf din Sălaj a obţinut în 2020 afaceri în uşoară scădere faţă de anul anterior ♦ Dacă în primele luni de pandemie cererea s-a redus puternic, pe final de an compania nu mai făcea faţă comenzilor ♦ Firma Universal Co, cea care operează businessul Uniconf, a obţinut în 2019 afaceri de 24,3 mil. lei, minus 7%.

Andrei Pădurean, ope­ra­tional manager şi acţio­nar al pro­ducătorului de lenjerie intimă Uni­conf din judeţul Sălăj, spune că 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani de până acum pentru business, fiind marcat de multe frământări şi de un mediu decizional destul de complex şi instabil.

„La începutul lui 2020 vedeam o continuare a ultimilor ani, în condiţiile în care aveam o gamă de produse stabilă, care funcţiona. Ne aşteptam la o creştere fără eforturi prea mari şi la finalizarea planului de investiţii. Totuşi, când te întâlneşti cu luni în care vânzările au un declin de 50%, atunci înveţi să te adaptezi din mers şi să iei deciziile pe care le consideri în acele momente a fi cele mai potrivite“, adaugă el.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.