Caută doar în titlu
Companii

Alina Sudriu, fondator Grace Couture Cakes: În această perioadă înregistrăm în medie 20 de comenzi online zilnic. Ne aşteptăm ca odată cu apropierea sărbătorilor de Paşte această cifră să crească

Grace Couture Cakes, atelierul de cofetărie couture înfiinţat în 2012 de Alina Sudriu (35 ani), îşi continuă activitatea în mediul online, în urma pandemiei de COVID-19, unde înregistrează zilnic în medie 20 de comenzi.

„În această perioadă înregistrăm aproximativ 20 de comenzi online zilnic şi ne aşteptăm ca odată cu apropierea sărbătorilor de Paşte această cifră să crească rapid. Am deschis partea online în luna decembrie, înainte de declanşarea acestei crize, iar clienţii au avut timp să se familiarizeze cu sistemul nostru de comandă. Desigur, oricât de încântaţi suntem de numărul comenzilor online, suntem conştienţi că nu sunt suficiente pentru a susţine întreagă echipă precum şi cheltuielile fixe ale business-ului”, a spus pentru ZF Alina Sudriu, fondator Grace Couture Cakes.

Grace Couture Cakes a înregistrat la finalul anului trecut afaceri de 1,65 milioane de euro. În prezent, cofetăria are două laboratoare cu capacitate mare de producţie - din care, în această perioadă, funcţionează doar unul- precum şi un sistem de distribuţie proprie. În prezent, atelierul si magazinul din Piaţa Dorobanţi sunt deschise. De asemenea, în cadrul companiei lucrează în total 57 de persoane, din care circa 20% au cerut şomaj tehnic pe perioada pandemiei.

„O parte dintre membrii echipei lucrează cu program redus, o parte intră în şomaj tehnic, am fost nevoiţi să facem şi reduceri de personal (doar 3 posturi administrative). Practic, în acest moment echipa de la Cakeshopul Băneasa precum şi o mică parte din echipa atelierului sunt în şomaj tehnic. În prezent, sunt la lucru 80% din cei 57 de angajaţi.”

În ceea ce priveşte aprovizionarea cu materii prime, fondatoarea companiei spune că „au existat discontinuităţi în stocurile furnizorilor, însă nu blocaje de lungă durată.” Ea a adăugat că aproximativ 70% din materia primă este achiziţionată de la furnizori internaţionali activi în domeniul haute-confiserie din Franţa, Belgia sau Italia, iar 30% reprezintă materii prime produse local.

Până în prezent, pe perioada pandemiei, zona de cofetărie a înregistrat o scădere de 60% a cifrei de afaceri din a doua parte a lunii martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar parte de evenimente private a înregistrat o scădere de 80% de când a fost declarată pandemia de COVID-19, până în prezent.  

„Comenzile pentru evenimente au scăzut cu 80%, vânzările din retail cu 60%, dar încercăm să avem grijă să susţinem echipa atât cât este posibil. Desigur, situaţia fiind dinamică şi încă în plină desfăşurare ne este greu să anticipăm în primul rând durata pe care se vor întinde restrictiile, dar mai ales comportamentul clienţilor în perioada de după. În orice caz, scădera va fi una semnificativă, însă nu putem estima”, a spus Alina Sudriu.

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.