Caută doar în titlu
Companii

Alexandru Stanoiu, Counsel RTPR: O rană deschisă pentru contribuabilul român – controalele operative şi inopinate

Opinie

Orice agent economic – şi mai ales un antreprenor – cunoaşte sentimentul de angoasă pe care îl trăieşte când la uşa sediului sau a punctului de lucru apar uniformele celor de la Direcţia Antifraudă (moştenitorii glorioasei Gărzi Financiare, dispărute în 2013). O atare stare nu derivă, în cele mai multe cazuri, dintr-o conştiinţă încărcată de acte de evaziune fiscală, ci din reglementarea lacunară a acestui tip de control de către Codul de Procedură Fiscală, ceea ce conduce la conferirea unei libertăţi de mişcare extrem de generoase pentru inspectorii antifraudă, fără constrângeri procedurale pentru aceştia.

Or, raţiunea apariţiei reglementărilor de procedură a fost, istoric, aceea de a trasa limite clare pentru organele statului în vederea asigurării protecţiei drepturilor persoanei anchetate/inspectate faţă de posibilele abuzuri ale investigatorilor.

Controlul inopinat/operativ, în materie fiscală, este reglementat doar de patru articole, însă ceea ce este cel mai revoltător din perspectiva agentului economic inspectat îl reprezintă împrejurarea potrivit căreia, atunci când i se comunică procesul verbal de control, i se precizează negru pe alb şi clar că acesta nu poate fi contestat nicăieri, în faţa niciunui organ administrativ sau jurisdicţional, pe motiv că nu ar reprezenta un act administrativ!?

O atare interpretare, deşi încetăţenită printre angajaţii ANAF (fie din cadrul Inspecţiei Fiscale, fie din cadrul Direcţiei Antifraudă), nu poate decât să vină în contradicţie flagrantă atât cu art. 21 din Constituţie (dreptul la liber acces în justiţie), dar şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, în situaţia în care un contribuabil, convertit vrând, dar mai mult nevrând în justiţiabil, s-ar decide să solicite Curţii Constituţionale să pronunţe neconstituţionalitatea unei asemenea situaţii, s-ar vedea pus în imposibilitate de a acţiona pentru că, nu-i aşa, o atare prevedere nu există expres în niciun act normativ, ci este fructul bogatei imaginaţii juridice a fiscului român, sprijinit, e adevărat, uneori, şi de anumite instanţe de judecată.

Până la urmă, s-ar putea întreba cineva, care e problema, de vreme ce un atare proces verbal de constatare nu reprezintă un titlu de creanţă şi, deci, nu există pericolul iminent de a fi executat de către fisc pentru respectiva sumă de bani. 

Lucrurile nu sunt atât de simple la prima vedere, efectul de-a dreptul pervers rezidând în aceea că în imensa majoritate a cazurilor, după controlul inopinat/operativ soseşte inspecţia fiscală, cu precizia în care în poveşti după buzdugan apare şi zmeul. Iar constatările din procesul verbal nu reprezintă, cum ar fi poate normal, doar un indiciu pentru desfăşurarea inspecţiei, ci în toate cazurile reprezintă un veritabil raport de inspecţie fiscală avant la lettre, astfel încât doar titlul şi data sunt schimbate. Şi astfel, în substanţă, contribuabilul se trezeşte cu un titlu de creanţă fără a fi beneficiat de garanţiile procedurale acordate de Codul de Procedură Fiscală pe parcursul inspecţiei, organele de control folosind o astfel de scurtătură pentru a ajunge în punctul mult visat, respectiv emiterea unui act administrativ executoriu pe baza muncii unor constatări subiective şi rapide a colegilor care au efectuat controlul inopinat (de obicei angajaţii Direcţiei Antifraudă), care folosesc şi uniformele şi uneori armamentul din dotare pentru, eufemistic spus, a stabili situaţia de fapt fiscală.

Dacă pentru funcţionarii ANAF în general şi pentru inspectorii fiscali există un principiu sacrosant, uneori excesiv fetişizat, respectiv acela potrivit căruia substanţa economică a unei tranzacţii analizate are prioritate faţă de forma juridică dată de părţi (în limba engleză substance over form principle), înscris cu litere de aur în Codul Fiscal la art.11 alin 2, ar trebui să existe şi reversul medaliei, măcar în ceea ce priveşte posibilitatea de a ataca concluziile unui proces verbal de constatare emis în urma efectuării unui control inopinat/operativ. Aceasta deoarece, în substanţă, procesul verbal reprezintă ciorna titlului executoriu.

Este îndeobşte cunoscut (sau poate ar trebui mai bine popularizat) faptul că justiţia nu judecă în echitate, cum i se pare că e drept, ci face aplicarea legii. Astfel, ea nu face dreptate, ci spune care este legea care se aplică unei anumite situaţii de fapt. Cu toate acestea, în situaţii în care legea este neclară sau interpretabilă, justiţia trebuie să îşi deschidă urechile (dacă nu chiar şi inima) pentru ca situaţii de-a dreptul revoltătoare să fie îndreptate. 

Şi acesta este unul dintre acele cazuri, iar dacă nu ne batem, ca în multe alte cazuri, pentru o schimbare în bine, aceasta nu va veni de la sine.

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.