Companii

Aker Tulcea: Comenzile vor scadea incepand cu 2008

13.10.2005, 19:30 33

Nivelul comenzilor din industria constructiilor navale, domeniu aflat intr-o ascensiune puternica in ultimii ani, va scadea incepand cu 2008, afirma unii jucatori de pe piata de profil. In ultimii ani, santierele navale au fost asaltate de comenzi, fiind nevoite uneori sa recurga la suplimentarea personalului pentru a face fata.

"In ultimul an valoarea navlului a inceput sa scada, fapt care va determina si o scadere a comenzilor pentru nave noi primite de santierele navale.

Aceasta scadere se va resimti insa abia din 2008, majoritatea santierelor navale avand comenzi care acopera productia din 2006 si 2007", a declarat pentru ZF Dumitru Ivanov, directorul general al santierului naval Aker Tulcea.

Pretul transporturilor navale (navlu) este principalul element luat in considerare de catre armatori si de catre bancile care ii finanteaza in decizia de a finanta constructia de noi nave, pe baza acestuia stabilindu-se termenul de amortizare a investitiei. O reducere a navlului inseamna incasari mai mici pentru armatori si deci o scadere a sumelor alocate astfel investitiilor.

"Aceasta scadere a volumului de comenzi nu ne va afecta foarte mult, avand in vedere ca suntem specializati pe trei segmente diferite de produse si este foarte putin probabil ca toate trei sa inregistreze regrese. Principalul segment pe care ne-am axat este cel al navelor specializate, pentru aprovizionarea platformelor marine, sector ingust, insa foarte bun pentru noi.

In plus, mai producem nave comerciale si nave de transport, iar ca rezerva avem un al patrulea sector, al constructiilor off-shore, pe care am inceput sa lucram in ultimii ani", a aratat Ivanov.

"De asemenea, ne-am dimensionat forta de munca la un nivel mult mai mic fata de necesarul din acest moment si lucram mult pe baza de subcontractori, fapt care ne va permite sa absorbim mai usor o scadere a comenzilor", a mai precizat directorul Aker Tulcea.

Santierul naval Aker Tulcea, detinut de grupul norvegian Aker, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 100 de milioane de euro, cu circa 75% mai ridicata comparativ cu 2004. Pentru 2006 insa, conducerea companiei se asteapta sa depaseasca nivelul de 120 de milioane de euro, pe fondul unei productii record.

"Incercam sa atingem 100 de milioane de euro pana la sfarsitul anului si nu suntem departe de aceasta performanta. Pentru anul viitor insa, estimam ca productia va atinge un nivel record, urmand sa fie livrate 18 nave, fata de 15 in acest an", a declarat Dumitru Ivanov, directorul general al Aker Tulcea.

In ciuda majorarii productiei vandute, Ivanov crede ca societatea nu va inregistra profit nici in acest an.

"Principala cauza o reprezinta aprecierea leului in prima parte a acestui an, in conditiile in care in 2005 am finalizat o serie de proiecte incepute anul trecut. Totusi, avem incredere ca anul viitor vom reusi sa obtinem profit, in conditiile in care toate navele pe care le-am inceput anul acesta sunt profitabile. Ultima nava, livrata in septembrie, ne-a adus un profit de 750.000 de euro", a aratat Ivanov.

Ivanov mai spune ca in ultimul an pretul tablei, principala materie prima utilizata in constructia de nave, s-a redus cu circa 20%, ceea ce a determinat o scadere semnificativa a costurilor de productie.

Directorul Aker Tulcea a mai precizat ca in acest an societatea a luat masuri pentru diminuarea pierderilor provocate de fluctuatiile valutare.

"Am inceput sa facem contracte forward pentru reducerea riscului valutar. De asemenea, am renuntat la creditele in lei in favoarea unor credite in valuta si incercam sa finantam productia pe baza avansurilor primite din partea armatorilor. Suntem in curs de a incheia un credit cu banca norvegiana Nordeea Bank, ale carui costuri se situeaza la jumatate fata de cele de pe piata romaneasca."

La inceputul acestui an, Aker Tulcea a inregistrat o crestere importanta a numarului de comenzi. Cel mai important contract incheiat in acest an prevede construirea a cinci feriboturi alimentate cu gaz pentru operatorul de transporturi nordic Fjord1, proiect a carui valoare se ridica la 150 de milioane de euro. Aker Tulcea a inceput deja sa lucreze la aceste nave, care urmeaza sa fie livrate in 2006.

Santierul naval se confrunta in continuare cu o insuficienta a fortei de munca.

"In ultimul an am primit mai multe comenzi pentru nave speciale pentru aprovizionarea platformelor marine. Acestea au o greutate mai mare si necesita un numar mai mare de muncitori. Din acest motiv, incercam sa atragem un numar cat mai mare de subcontractori, insa, din pacate, nu prea mai avem solutii in tara si am fost nevoiti sa aducem forta de munca din strainatate, circa 100-120 de oameni", a explicat Ivanov. Aker Tulcea are in prezent 2.500 de salariati, la care se adauga 1.350 de angajati la nivelul subcontractorilor.

Santierul naval din Tulcea este specializat pe trei segmente de piata, construind nave specializate pentru aprovizionarea platformelor marine, nave comerciale de tip portcontainer sau tancuri chimice, precum si nave de transport de tip feribot.

In plus, Aker Tulcea activeaza si in domeniul constructiilor off-shore.

Santierele navale din Tulcea au fost construite in anul 1975 si au devenit parte a grupului norvegian Aker Yards in anul 2000, cand Aker Brattvaag a cumparat 70% din actiunile societatii. O participatie aproape similara, de 69,5%, detin norvegienii si la santierul naval din Braila.

Cu sediul la Oslo, Aker Yards este cel mai mare constructor naval din Europa si al cincilea la nivel mondial. andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO