Companii

Afacerile Impact au crescut la noua luni, dar profitul a ramas la fel

28.10.2003, 00:00 13

Compania imobiliara Impact Bucuresti a inregistrat o cifra de afaceri de 13,1 milioane dolari (432,8 miliarde lei) in primele noua luni ale acestui an, in crestere cu 40% fata de aceeasi perioada din 2002. Profitul companiei a scazut insa in termeni reali.
In primele trimestre din 2003, Impact a obtinut un profit net de 127,5 miliarde lei, aproape egal in termeni nominali cu cel de 124,5 din primele noua luni ale anului trecut. In perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, inflatia a fost de aproximativ 14%.
Ioan Popp, presedintele si actionarul principal al Impact, spune ca societatea a inregistrat o crestere substantiala a activitatii si ca profitul fiscal a fost afectat de schimbarea modalitatilor de inregistrare contabila.
"Desi contractele sunt mai multe iar activitatea de constructii a crescut cu 102 % (in metri patrati construiti), profitul contabil nu a crescut in acelasi ritm pentru ca avansurile platite de clienti sunt mai mici iar veniturile se inregistreaza in momentul platii ratelor", a declarat pentru ZF Ioan Popp, actionarul majoritar al Impact.
In primele noua luni ale acestui an, Impact a incheiat contracte in valoare de 14 milioane de dolari, in crestere cu 62,5% fata de aceiasi perioada a anului anterior.
Impact este prima companie imobiliara romaneasca care a inceput sa vanda, in urma cu mai multi ani, vile in rate. Anul trecut, normele contabile permiteau inregistrarea profitului in momentul incheierii contractului.
Incepand din 2003, profitul este inregistrat doar in momentul achitarii ratelor, ceea ce afecteaza situatiile financiare ale companiei, spune Popp.
Presedintele Impact spune ca si datorita acestei situatii s-a decis ca pe termen mediu sa separe activitatea de finantare de cea de constructii.
"Doar 20% din clienti se finanteaza prin banca. Prefer sa folosesc banii pentru constructii, activitate care poate sa imi aduca o rentabilitate de 15 - 20% decat sa ma imprumut cu 8% si sa dau mai departe cu 14%", afirma Popp.
Pentru a finanta activitate de constructie a ansamblurilor rezidentiale de vile, vandute ulterior in rate, Impact a folosit ca surse principale in ultimii ani creditele bancare si piata de capital. Anul acesta, Impact a lansat si o emisiune de obligatiuni de 1,5 milioane euro.
Compania are insa planuri mari pe termen mediu si lung iar analistii de pe piata de capital si-au exprimat de mai multe ori indoiala ca acestea vor putea fi sustinute in continuare de emisiunile de actiuni sau obligatiuni si creditele bancare, opinand ca Impact va avea nevoie de sustinerea unui fond de investitii sau partener strategic.
"Avem in vedere fie vanzarea catre investitori institutionali a propriului portofoliu de credite acordate clientilor, fie separarea activitatii de finantare a clientilor de activitatea propriu-zisa de constructii prin infiintarea unei societati de credit ipotecar detinute public", a precizat Ioan Popp.
Presedintele societatii spune ca Impact mai are suficiente resurse pentru a reusi sa se finanteze in actuala formula in viitorul apropiat.
"Gradul de indatorare al societatii (total imprumuturi/capital propriu) este de doar 26%, ba chiar 21% daca se iau in considerare avansurile de la credite, respectiv creditul acordat clientilor. Fata de 65%, cat este nivelul acceptabil de indatorare pentru aceasta ramura de activitate, Impact mai are capacitatea de a se imprumuta cu cel putin 12 milioane de dolari prin emiterea de obligatiuni sau contractarea de noi credite", a conchis Popp.
 Impact este listata la Bursa de Valori, fiind, datorita repetatelor majorari de capital, una din companiile cu cele mai rapide ascensiuni ale capitalizarii bursiere.
In prezent, Impact are o capitalizare bursiera de 42 de milioane de dolari. Pretul actiunilor Impact a scazut ieri cu 2,3% dupa publicarea rezultatelor financiare, pana la 4.250 de lei.
Impact este controlata de Ioan Popp si un  grup de manageri ai societatii, fiind una din cele mai lichide companii de la Bursa de Valori. laurentiu.ispir@zf.ro ; vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO