Companii

Afacerile Elis Pavaje au crescut cu aproape 30%

Afacerile producătorului de sisteme de dale şi borduri Elis Pavaje au crescut cu aproape 30% în acest an, de la 53,7 milioane lei în 2010, datorită lucrărilor de montaj şi contractelor încheiate pe segmentul infrastructurii sau de retail, iar în 2012 ar putea înregistra un avans de 10%.

"Principalele motoare ale acestui avans sunt contractele cu importante lanţuri de retail care au intrat sau şi-au extins prezenţa în mai multe oraşe din ţară, dar şi o serie de proiecte de infrastructură cu finanţare europeană, care au continuat şi în 2011", a declarat Emil Elisiu Goţa, directorul general şi acţionar al Elis Pavaje.

Printre cele mai importante contracte din acest an se numără livrări pentru stadioanele Cluj Arena şi Petrolul Ploieşti, dar şi pentru cinci hipermarketuri Kaufland şi 14 unităţi Lidl. Elis Pavaje are o capacitate de producţie de 8.000 de mp pe zi în cele două fabrici de la Petreşti (judeţul Alba) şi Stoeneşti (judeţul Prahova). Compania este controlată de Emil Elisiu Goţa şi Vasile Goţa.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.