Companii

Afacerile Atlas Corporation, aproape de 50 mil. euro

27.03.2007, 17:26 20

Producatorul si distribuitorul de materiale de constructii Atlas Distribution, companie cu capital grecesc, estimeaza pentru acest an o crestere de 45% a cifrei de afaceri pana la 47 de milioane de euro, pe fondul cresterii consumului de materiale de constructii.
"Dezvoltarea pietei de constructii, cumulata cu lansarea de produse noi, vor fi principalii factori care vor conduce la o majorare de circa 45% a vanzarilor companiei", a declarat Nicholas Stamboulis, unul dintre actionarii Atlas Corporation.
Potrivit reprezentantilor companiei, vanzarile de materiale de constructii au reprezentat anul trecut peste 20 de milioane de euro. Ponderea cea mai importanta in totalul vanzarilor a fost ocupata de segmentul comercial, cu circa 70%. Compania a finalizat anul acesta o investitie de 5,5 milioane euro pentru constructia unei fabrici de polistiren expandat in zona Tunari din nordul Capitalei. Unitatea are o capacitate de productie de 150.000 metri cubi anual si va incepe productia in acest an. Potrivit estimarilor proprii, compania detine o cota de 30% din piata romaneasca de polistiren expandat.
"Piata de polistiren expandat va creste anual cu circa 30-40%, datorita necesarului de lucrari de reabilitare a actualelor cladiri. In prezent, piata de polistiren expandat se ridica la circa 6 milioane de euro", spune Dimitris Nikolakis, directorul de dezvoltare al Atlas Corporation.
De asemenea, Atlas Corporation detine o fabrica de vopsele si tencuieli decorative, precum si doua depozite, unul de 2.000 mp, in care isi desfasoara activitatile, si celalalt, cu o suprafata de 22.000 mp, inchiriat altor companii. Compania are o retea proprie de distributie in Timisoara, Constanta, Brasov, Iasi, Cluj-Napoca, Craiova, Braila, Galati si intentioneaza sa extinda numarul distribuitorilor in 2007.
In acest an, firma va investi aproximativ un milion de euro pentru promovarea produselor. Investitiile totale ale companiei de la intrarea pe piata romaneasca totalizeaza 30 de milioane de euro.
Compania cu actionariat elen este prezenta pe piata romaneasca din 1994, cu trei divizii, de productie si distributie a materialelor de constructii, logistica si distributie de echipamente electronice. Divizia materialelor de constructie include trei segmente, respectiv vopsele, adezivi, sisteme de termo si hidroizolatii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels