Companii

ABSL, asociaţia reprezentativă a industriei de outsourcing: Avem nevoie de stimulente fiscale şi politici pentru ocuparea forţei de muncă pentru a rămâne competitivi la nivel regional şi mondial

ABSL, asociaţia reprezentativă a industriei de...

Autor: Ramona Cornea

16.08.2023, 13:37 179

România este încă o destinaţie preferată de companiile din regiune şi de la nivel mondial pentru externalizarea serviciilor cu valoare adăugată mare, însă are nevoie în continuare de stimulente fiscale şi politici pentru ocuparea forţei de muncă pentru a rămâne competitivi la nivel regional şi mondial, susţin reprezentanţii Asociaţiei Business Service Leaders în România (ABSL), asociaţia reprezentativă a industriei de outsourcing.

„Competitivitatea României pe piaţa serviciilor de afaceri este influenţată de mulţi factori printre care performanţa sistemului educaţional, numărul mare al vorbitorilor de limbi străine, cunoştinţele IT, politicile fiscale, costul traiului zilnic, costul forţei de muncă etc. Toate acestea converg într-un singur punct: resursa umană, pe care daca o pierdem acest sector nu se va putea dezvolta. Creşterea profesioniştilor din aceasta industrie şi menţinerea lor în România reprezintă garanţia viitorului nostru. Sunt convins că din acest motiv acestea sunt prioritare atât pentru companiile din sector, cât şi pentru cei care influenţează politicile economice în egală măsură,” spune Cătălin Iorgulescu, vice-preşedinte al ABSL.

România se află în competiţie directă cu ţările din regiune, în special cu Polonia şi Ungaria din punct de vedere al granturilor disponibile, stimulentelor fiscale şi susţinerii industriei serviciilor pentru afaceri, susţin reprezentanţii ABSL.

În timp ce România acordă sprijin prin intermediul stimulentelor fiscale şi al politicilor pentru ocuparea forţei de muncă, Polonia şi Ungaria acordă un set de măsuri ce poate părea mai cuprinzător care include susţinerea achiziţiei de echipamente si o valoare totală superioară a grantului, de 100 mil. euro în Polonia şi de 45 mil. euro în România, adaugă ei.

În Polonia finanţarea nerambursabilă din partea statului variază între 30-50% în funcţie de regiune, în timp ce în România variază între 30%-60% ajungând chiar la 70% pentru anumite regiuni, creând astfel un cadru mai atractiv, chiar dacă aceste regiuni nu sunt întotdeauna propice industriei serviciilor de afaceri. Diferenţa este că Polonia are pe listă şapte industrii de interes, serviciile pentru afaceri ocupând un loc fruntaş în acest top. În România, stimulentele fiscale se acordă pentru producţie, cercetare dezvoltare şi IT.

România ocupă locul 6 în lume în topul ţărilor care activează în această industrie şi locul al doilea în Europa, după Polonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO