Companii

A început să vopsească biciclete în debaraua apartamentului, iar acum a ajuns la venituri de peste 7.000 de euro

A început să vopsească biciclete în debaraua...

Autor: Corina Mirea

06.07.2013, 00:34 2606

Lucian Simion, 29 de ani, student la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, a lucrat într-o firmă de IT timp de şase ani şi alţi doi pentru o ONG, însă din 2012 a decis să devină antreprenor şi să recondiţioneze biciclete în debaraua apar­ta­mentului său.

Pentru a-şi înfiinţa micul atelier „de casă“, tânărului i-au trebuit numai 1.500 de lei (aproape 350 de euro), adică salariul pe care îl câştiga ca organizator de evenimente în cadrul unei ONG de unde şi-a şi dat demisia pentru a pune bazele atelierului BiţaColor.

„Prima dată am încercat să îmi personalizez bicicleta în bucătăria apartamentului lipind pătrăţele de autocolant pe ea. Apoi mi-am dat demisia de la ONG-ul la care lucram şi cu ultimul salariu primit am cumpărat un compresor şi un pistol de vopsit şi am început să fac acest lucru în debaraua apartamentului în care locuiam. Am lucrat apoi la un atelier, fără să fiu plătit, timp de şase săptămâni pentru a învăţa cum să amestec culorile, cum să dau cu grund şi să finisez vopseaua“, spune Lucian Simion, care lucrează în prezent ca PFA.

BiţaColor face în prezent revizii, recondi­ţionări şi oferă consultanţă atunci când clienţii au nevoie de sfaturi în ceea ce priveşte achiziţionarea unei biciclete.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO