Business Internaţional

Zara aduce castiguri record pentru Inditex

Zara aduce castiguri record pentru Inditex
22.03.2007, 20:05 22

Profitul pe ultimul trimestru al lui 2006 inregistrat de compania Inditex, cel mai mare retailer de imbracaminte din Europa, a crescut cu 30%, in conditiile in care compania a deschis zilnic un nou magazin Zara si Bershka in Spania, Franta si Italia, scrie Bloomberg. Profitul net al companiei a crescut pana la valoarea de 368 mil. euro (490 mil. dolari) in ultimele trei luni ale anului trecut, de la 283 mil. euro cat a obtinut in urma cu un an. Reprezentantii companiei au declarat ca vor investi in acest an aproximativ 950 mil. euro in renovarea si deschiderea de noi magazine. Compania Inditex, care detine si lantul de magazine Massimo Dutti, si-a triplat numarul de magazine pana la 3.100 de unitati in ultimii sase ani. "Inditex functioneaza asemenea unui mecanism bine uns. Ritmul rapid de extindere si noile piete precum cea din Rusia ajuta la dublarea obiectivelor in doar cinci ani", spune Ofelia Marin, analist la banca March din Madrid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO