Business Internaţional

Volodimir Zelenski susţine că Ucraina mai are nevoie de timp pentru lansarea contraofensivei

Volodimir Zelenski susţine că Ucraina mai are nevoie de...

Autor: Mediafax

11.05.2023, 19:18 86

Ucraina mai are nevoie de timp pentru lansarea contraofensivei militare împotriva forţelor ruse, a afirmat joi preşedintele Volodimir Zelenski, dar Evgheni Prigojin, fondatorul şi finanţatorul Grupului paramilitar rus Wagner, susţine că armata ucraineană a intensificat deja operaţiunile.

Preşedintele Ucrainei afirmă că unităţile combatante ucrainene, dintre care unele sunt instruite de naţiuni NATO, sunt "pregătite" de luptă, dar argumentează că armata ucraineană mai are nevoie de anumite lucruri, inclusiv vehicule blindate, care sunt furnizate etapizat.

"Cu ceea ce avem deja, putem avansa şi cred că putem avea succes. Dar am pierde mulţi oameni. Cred că acest lucru este inacceptabil. Deci, trebuie să aşteptăm. Mai avem nevoie de puţin timp", a declarat Zelenski, citat de agenţia The Associated Press.

Însă Evgheni Prigojin, fondatorul şi finanţatorul Grupului paramilitar rus Wagner, susţine că Ucraina a lansat deja contraofensiva. "Zelenski minte. Contraofensiva este în plină desfăşurare. În Artemovsk (n.red. - numele rusesc al oraşului ucrainean Bahmut), unităţile forţelor militare ucrainene intră de pe flancuri. Din nefericire, în anumite zone au succes", a declarat Prigojin, citat de postul de televiziune CNN.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO