Business Internaţional

Veşti proaste pentru România: Volkswagen ia în calcul Slovacia pentru noua investiţie

Veşti proaste pentru România: Volkswagen ia în calcul...

Autor: Mihai Gongoroi

29.10.2019, 12:01 612

Constructorul german Wolkswagen ia serios în calcul extinderea fabricii sale din Bratislava, Slovacia şi anularea investiţiei potenţiale de 1,3 miliarde de euro pe care Turcia, România şi Bulgaria şi-o dispută de câteva săptămâni, potrivit unor surse citate de Automobilwoche.

Boardul Wolkswagen ar avea mai multe opţiuni în considerare, cea mai fezabilă fiind opţiunea extinderii facilităţii existente. Consiliul de supraveghere al companiei, aşteptat să se întâlnească în această săptămână, trebuie să ia decizia dacă continuă investiţia iniţială, o relochează sau mută producţia noului model Passat la Bratislava.

În orice caz, conducerea trebuie să ia o decizie rapid, pentru că fabrica şi implicit noile linii de asamblare trebuie să fie operaţionale până în octombrie 2022, când fabrica care produce modelul current de Passat, din Emden, Germania, este preconizată să treacă la producţia de maşini full-electric.

Fabrica de lângă Bratislava produce SUV-urile Touareg şi Audi Q7 şi mai are linii de producţie/asamblare pentru modele Skoda şi Seat. Producţia acestor modele din urmă ar urma să înceteze în timp din cauza vânzărilor dezamăgitoare, făcând loc producţiei noului Passat.

Stephen Weil, şeful guvernului din landul Saxonia inferioară şi membru în boardul VW, s-ar opune puternic unei noi fabrici în Turcia după ce Ankara a decis invadarea Siriei. Guvernul Saxoniei inferioare, unde VW are sediul central, deţine un pachet de 20% din constructorul german.

Marţi, 15 octombrie, compania Volkswagen a amânat decizia de a construi o fabrică de maşini în Turcia, pe fondul criticilor internaţionale asupra invadării nordului Siriei care ar fi putut afecta reputaţia companiei germane.

"Urmărim cu atenţie situaţia actuală şi privim cu îngrijorare evoluţiile", a spus un purtător de cuvânt al companiei, la acel moment.

Pe lista locaţiilor luate în calcul pentru noua fabrică s-au aflat şi România şi Bulgaria, iar după primul anunţ al amânării oficialii români au spus că au făcut demersuri pentru ca România să fie luată din nou în seamă pentru investiţia de peste un miliard de euro. Acestea au inclus o serie de promisiuni de facilităţi speciale pentru constructorul german.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO