Business Internaţional

Un nou scandal în finanţele mondiale. Piaţa valutară mondială este manipulată

Piaţa valutară mondială are tranzacţii zilnice de 4.000 de miliarde de dolari. În România sunt tranzacţii zilnice de 2 mld. dolari. Foto Shutterstock

Piaţa valutară mondială are tranzacţii zilnice de 4.000 de miliarde de dolari. În România sunt tranzacţii zilnice de 2 mld. dolari. Foto Shutterstock

Autor: Radu Bostan

06.10.2013, 20:17 3017

Autorităţile din Elveţia au lansat o investigaţie asupra mai multor bănci de talie interna­ţională, acestea fiind suspectate de alcătuirea unui cartel în vederea manipulării pieţei valutare mondiale.

Tranzacţiile pe această piaţă se ridică la echivalentul a circa 4.000 de miliarde de dolari în fiecare zi, afectând cursurile valutare şi, astfel, preţul împrumuturilor luate de cetăţeni, companii sau guverne din întreaga lume.

Finma, agenţia elveţiană de reglementare financiară, a anunţat că lucrează „îndeaproape cu autorităţile din alte ţări, deoarece mai multe bănci din state diferite ar putea fi implicate“, scrie Financial Times. Autoritatea de concurenţă din Elveţia a început şi ea o anchetă preliminară pentru a stabili dacă marile bănci au colaborat pentru a manipula ratele de schimb valutar.

Colaborarea ar fi luat forma schimbului de informaţii privind tran­zacţii viitoare, ori plasarea ordinelor din partea clienţilor deliberat în intervalele de timp folosite pentru a determina indicii valutari de re­ferinţă.

Niciuna dintre instituţii nu a dat publicităţii numele băncilor investi­gate, însă surse au declarat pentru ziarul britanic că printre ele s-ar număra UBS, cea mai mare bancă elve­ţiană după active.

În afară de UBS, principalii tra­deri de pe piaţa forex sunt Deutsche Bank, Citigroup şi Barclays.

Vestea este o nouă lovitură pentru re­putaţia băncilor mari după scan­dalul Li­bor, care a dezvăluit că tra­derii şi bro­kerii de la mai multe ins­tituţii au cooperat pentru a influenţa indicele de referinţă pentru produse financiare în valoare de 350.000 de miliarde de dolari. Autorităţile ame­ricane şi britanice au dat amenzi de 2,5 miliarde de do­lari unor bănci găsite vinovate de manipu­larea Libor, in­clusiv UBS, care a plătit amenzi de peste un miliard de dolari.

Doi foşti angajaţi ai băncii au fost puşi sub acuzare în Statele Unite. Au­torităţile elveţiene nu au precizat dacă ancheta vizează manipularea unor anumite valute, dar bancherii din domeniu cred că este puţin probabil ca traderii să fi avut puterea de a influenţa tranzacţiile euro-dolar sau dolar-liră sterlină.

Acestea sunt cele mai lichide, iar valoarea lor zilnică este de câteva mii de miliarde de dolari.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO