Caută doar în titlu
Business Internaţional

Un gigant din tehnologie face o achiziţie în plină criză: Microsoft a cumprat studioul de jocuri Bethesda, creatoarea Doom şi Fallout, cu 7,5 miliarde dolari

Microsoft a achiziţionat compania de jocuri care a creat multe titluri de succes, inclusiv Doom, Fallout, Skyrim şi Wolfenstein, plătind 7,5 miliarde de dolari pentru ZeniMax Media, compania care deţine studiourile, anunţă BBC.

Microsoft, care are în portofoliu consola Xbox, a spus că francizele editorului vor fi adăugate la pachetul Game Pass pentru console şi PC-uri.

Acest lucru ar putea face ca viitoarea serie Xbox X să fie mai atractivă decât PlayStation 5 pentru unii jucători.

Game Pass oferă deja jucătorilor acces la peste 200 de jocuri.

Nu este încă clar modul în care preluarea afectează planurile Bethesda de a finaliza The Elder Scrolls 6, Starfield şi alte jocuri destinate mai multor platforme.

Pete Hynes, vicepreşedinte senior la Bethesda Softworks, a declarat că acordul oferă „acces la resurse care ne vor face un editor şi un dezvoltator mai bun”. „Încă lucrăm la aceleaşi jocuri de ieri, realizate de aceleaşi studiouri cu care am lucrat ani de zile, iar acele jocuri vor fi publicate de noi”, a scris el pe un blog.

În plus faţă de titlurile jocurilor, Microsoft va deţine acum şi motorul grafic id Tech, dezvoltat de sora Bethesda id Software.

Doom Eternal, care a fost lansat anul acesta şi a primit laude pentru calitatea graficii a fost dezvoltat folosind cea mai recentă versiune a id Tech.

Legendarul dezvoltator de jocuri John Carmack - pionierul unora dintre tehnologiile din spatele jocurilor originale Doom, Wolfenstein şi Quake - a sugerat, de asemenea, că achiziţia ar putea să-l readucă la unele dintre aceste francize.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.