Business Internaţional

Un american de origine rusa a fost instalat in fruntea grupului petrolier Iukos

05.11.2003, 00:00 11

Simon Kukes, care a emigrat din Uniunea Sovietica in Statele Unite in anii '70, este noul director executiv al grupului petrolier Iukos, in locul lui Mihail Hodorkovski.
Kukes s-a alaturat companiei petroliere in acest an, parasind functia de presedinte al companiei TNK, al treilea producator de petrol al Rusiei. Kukes a mai lucrat si la Phillips Petroleum si Amoco, astfel ca are in spate o experienta in industria petroliera de 25 de ani.
Acum, el va trebui sa echilibreze cererile celor doua grupuri de actionari: unul condus chiar de Hodorkovski, iar celalalt de Roman Abramovici, care a obtinut un pachet de 26% din actiuni prin vanzarea companiei Sibneft catre Iukos.
Mihail Hodorkovski, aflat in mijlocul unei confruntari dintre autoritatile de la Kremlin si lumea afacerilor din Rusia, a demisionat luni din functia de director executiv. Hodorkovski a fost arestat acum o saptamana, fiind acuzat de frauda si evaziune fiscala, in valoare de un miliard de dolari.
"Voi parasi compania. Sunt sigur ca o echipa de manageri profesionisti si cu experienta, avand sprijinul consiliului de administratie, vor rezolva problema globalizarii afacerii IukosSibneft", a declarat luni Hodorkovski. El a adaugat ca isi va pastra functia de presedinte al consiliului de administratie al organizatiei neguvernamentale pe care a infiintat-o, Otkrytaia Rossia (Rusia Deschisa), care se ocupa cu educatia tinerilor.
Numirea lui Simon Kukes, un cetatean american nascut in Rusia, a linistit investitorii, intrucit acestia considera ca grupul Iukos va fi condus in mod eficient. "Kukes va avea un rol de mediator", a afirmat Ivan Mazalov, analist la Prosperity Capital Management din Moscova. "De fapt, el este rus. Nu face parte din nici un grup, ci este doar un angajat", a mai spus el.
"Aceasta numire are implicatii pozitive, in primul rind din punctul de vedere al integritatii companiei si al managementului eficient. Kukes dispune de o experienta importanta in sectorul petrolier, este un bun director si cred ca se va ridica la nivelul asteptarilor", a apreciat Valery Nesterov, analist la Troika Dialog.
Exista voci care considera ca renumele noului sef al Iukos ar putea readuce in atentia investitorilor speculatiile privind o eventuala tranzactie prin care gigantul Exxon Mobil va prelua o participatie importanta din capitalul producatorului rus.
Noua echipa de conducere ii include pe Iuri Beilin - directorul adjunct, Steven Theede (director executiv), Bruce Misamore (director financiar), Mihail Brudno (vicepresedinte pentru departamentul de rafinare si marketing), precum si Alexander Temerko si Mihail Trushin, doi vicepresedinti ai Iukos-Moscova.
Theede, fost director al companiei ConocoPhillips, face parte din grupul de petrolisti pe care Hodorkovski i-a angajat in ultimii ani. Misamore, care a lucrat la PennzEnergy, a venit la Iukos cu doi ani si jumatate in urma pentru a ajuta grupul sa-si imbunatateasca guvernanta corporativa si calitatea situatiilor financiare.
RTS, cel mai important indice bursier din Rusia, a urcat luni cu 6,33%, dupa ce Hodorkovski si-a anuntat demisia. Actiunile Iukos au crescut cu peste 12%, pretul de inchidere fiind de 12,65 dolari. Cu toate acestea, traderii sunt de parere ca pietele financiare si actiunile grupului Iukos mai au pana sa-si revina. Actiunile Iukos valoreaza cu 15% mai putin decat pe 25 octombrie, cand a fost arestat Hodorkovski.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO