Business Internaţional

UE vrea ca G20 să ajungă la un acord privind impozitarea giganţilor digitali

UE vrea ca G20 să ajungă la un acord privind...

Autor: Teona Tomoiaga

15.02.2020, 17:06 61

Uniunea Europeană vrea ca G20, care reuneşte cei mai importanţi liderii financiari ai lumii, să ajungă la un acord, până la sfârşitul acestui an, în ceea ce priveşte impozitarea giganţilor digitali precum Google, Amazon şi Facebook, arată un document citat de Reuters.

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din cele mai importante 20 de economii ale lumii (G20) se vor întâlni, în perioada 22-23 februarie, la Riad, pentru a discuta şi despre activitatea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la normele fiscale globale.

Europa pune de mult timp presiuni pe această temă, pentru ca marile companii tehnologice, care au afaceri extrem de profitabile prin intermediului Internetului, să plătească impozite acolo unde îşi vând serviciile şi nu în paradisuri fiscale, politică cunoscută sub numele de ”optimizare fiscală agresivă”.

Unele ţări, precum Franţa, Italia, Maria Britanie şi Spania şi-au impus deja propriile taxe privind serviciile digitale sau intenţionează să facă acest lucru.

Având în vedere presiunea în creştere, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, va accepta ca gigantul pe care îl conduce să plătească impozite mai mari în diferite ţări.

UE a precizat că dacă nu va exista o înţelegere între liderii mondiali, cele 27 state membre îşi vor stabili un sistem propriu de taxare a serviciilor digitale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO