Business Internaţional

UE: Dependenţa unor bănci de finanţarea din SUA şi împrumuturi pe termen scurt este riscantă

Autor: Anca Dumitrescu

06.04.2011, 21:34 61

Dependenţa unora dintre băncile europene de finanţarea pe piaţaamericană şi folosirea în continuare a împrumuturilor pe termenscurt implică riscuri pentru instituţiile financiare, potrivit unuidocument al Uniunii Europene, citat de Reuters.

Documentul de uz intern, pregătit pentru a fi discutat de miniştriide Finanţe comunitari care se vor reuni la sfârşitul acesteisăptămâni, subliniază temerile existente, explicând "cum a luatsfârşit calmul relativ de pe pieţele datoriilor suverane dinUE".

"Nivelul lichidităţilor majorităţii grupurilor bancaretransfrontaliere s-a îmbunătăţit constant, dar se menţinvulnerabilităţi considerabile care afectează sistemul în ansamblulsău", se arată în document.

Pe lângă aceşti factori de risc, oficiali din Ministerele deFinanţe ai statelor UE au semnalat noi pericole, legate detranzacţiile financiare cu frecvenţă ridicată şi activităţilefondurilor de hedging.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO