Business Internaţional

Ţările G-20 se angajează să se abţină de la devalorizări competitive

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: CătăIina Apostoiu

07.09.2015, 00:05 328

Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii şi-au reînnoit angajamentul de a rezista tentaţiei de a-şi deprecia monedele pentru a câştiga avantaje competitive în contextul în care efectele negative ale încetinirii economiei Chinei se resimt acut la nivel internaţional şi riscă să slăbească economia mondială.

Efortul de a evita un aşa-numit război monetar survine în urma deciziei Chinei de a-şi devaloriza moneda, yuanul, luna trecută, cât şi în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional intenţionează să anunţe o deteriorare a perspectivelor de creştere la nivel mondial, scrie The Wall Street Journal.

„Ne vom abţine de la devalorizări competitive şi ne vom opune oricăror forme de protecţionism“, se arată în comunicatul de sâmbătă al miniştrilor de finanţe şi al bancherilor centrali ai ţărilor G-20 după două zile de discuţii în Turcia.

În pofida ameninţărilor la adresa redresării, încă anemică, a economiei mondiale, oficialii G-20 au anunţat că sunt „încrezători că ritmul de redresare a economiei mondiale se va accelera“.

Pe fondul creş­terii fragile, multe ţări sunt tentate să-şi de­valorizeze monedele în încercarea de a-şi impulsiona eco­no­miile, o strategie ce are drept efect creş­terea exporturilor pe seama altor ţări şi care alimentează ten­siuni de ordin co­mercial la nivel mondial.

Declaraţia G-20 relevă faptul că multe ţări se tem să nu genereze o cascadă de astfel de devalorizări competitive la nivel mondial, ce ar constitui o povară suplimentară pentru economia mondială deja slăbită.

Decizia Chinei de a-şi devaloriza yuanul a fost urmată de paşi similari făcuţi de alte ţări. Multe ţări din G-20, inclusiv SUA, se tem de asemenea că moneda chineză îşi va continua deprecierea.

„Există percepţia clară că de­va­luarea competitivă repre­zintă o ame­nin­ţare împotriva căreia toţi trebuie să vegheze“, a declarat secretarul Trezoreriei americane Jacob Lew.

După cum relevă declaraţia recentă, oficialii G-20 au con­venit să-şi „calibreze cu grijă şi să-şi co­munice în mod clar acţiunile, în special pe fondul unor decizii cheie de ordin monetar şi strategic, în scopul minimizării consecinţelor negative, reducerii nesiguranţei şi promovării transparenţei“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO