Business Internaţional

Sunt de vina traderii de pe Wall Street pentru scumpirea petrolului?

Sunt de vina traderii de pe Wall Street pentru scumpirea petrolului?

Din ce in ce mai multe voci acuza investitiile speculative pentru cresterea din ultima perioada a pretului petrolului

26.05.2008, 00:38 16

Pretul record al petrolului, de peste 135 de dolari pe baril, a venit in conditiile in care traderii cumparau titei ca asigurare impotriva scaderii preturilor, conform datelor de pe bursa New York Mercantile Exchange, scrie Bloomberg.
Numarul contractelor la termen (futures) a scazut cu 8,1% intr-o saptamana, pana la 1,36 de milioane, in timp ce preturile au crescut cu 2,6%. Scaderea numarului de contracte futures si cresterea preturilor arata ca traderii cumpara pentru a scapa de vanzarile neacoperite.
"Intr-o piata ca cea de acum, care creste in timp ce contractele futures care nu au fost compensate scad, acesta este un semn ca banii ies din piata", spune Stephen Schork, presedintele Schork Group din Pennsylvania. Contractele futures pentru petrolul brut Nymex au ajuns anul acesta la 1,5 milioane, pe data de 13 martie.
Contractele futures pentru petrolul brut au crescut miercuri cu 3,3%, pana la 133,17 dolari pe baril pentru petrolul cu livrare in iulie, cel mai mare avans din data de 2 mai, si au atins ieri un maxim record de
135,04 dolari pe baril. In ultimul an, pretul petrolului s-a dublat.
Numarul contractelor futures necompensate (open interest) a scazut in ultimele luni, dupa ce contractele futures pentru petrol au atins un numar record de 1,58 de milioane pe data de 16 iulie a anului trecut.
"Nu este o piata in crestere, este una in scadere in termeni de open interest", spune Olivier Jakob, director de management la Petromatrix in Elvetia.
Pretul petrolului i-a facut pe ministrii OPEC sa declare ca aceasta crestere este cauzata de investitori mai degraba decat de o criza a rezervelor.
Petrolul brut cu livrare in luna decembrie 2016 a atins miercuri valoarea de 142,09 dolari pe baril, indicand ca investitorii se asteapta la o crestere ulterioara a preturilor in urmatorii ani.
Unii traderi estimeaza ca petrolul va ajunge la pretul de 200 de dolari pe baril anul acesta. Pretul unui contract options pe luna decembrie care permite cumpararea a 1.000 de barili de titei la pretul de 200 de dolari pe baril a crescut cu 67% in trei zile, pana la 1,72 de dolari pe baril.
Executivii din SUA au declarat in fata Congresului ca preturile ar trebui sa fie undeva intre 35 de dolari si 90 de dolari pe baril.
John Hofmeister, presedintele Shell Oil, a declarat ca pretul petrolului ar trebui sa se situeze "intre 35 de dolari si 65 de dolari pe baril".
Ministrul petrolului din Arabia Saudita Ali al-Naimi, a declarat in luna martie, cand petrolul atingea 100 de dolari pe baril, ca preturile nu vor scadea sub 60 sau 70 de dolari pe baril, acesta reprezentand costul de productie al compusilor alternativi.
Combustibilii ecologici ca etanolul sunt singura alternativa la petrol, spune co-fondatorul Sun Microsystems, Vinod Khosla.
"Singura optiune realista pe care o avem o constituie folosirea combustibililor alternativi. Este singura solutie", a spus el. Cresterea cotatiilor, care au atins noi recorduri in zece din ultimele 14 sedinte de tranzactionare, a provocat ingrijorare la nivel international, cu toate ca Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) isi mentine opinia ca oferta este suficienta.
De la inceputul acestui an, pretul petrolului a urcat cu peste 40%. "Preturile evolueaza intr-o singura directie, in crestere", a declarat Gerard Rigby, analist la firma Fuel First Consulting din Sydney.
Stocurile de petrol din Statele Unite au scazut saptamana trecuta cu 5,4 milioane de barili, la 320,4 milioane barili, in urma reducerii importurilor la cel mai mic nivel din ultimele cinci saptamani si cererii mari din partea rafinariilor.
Rezervele de benzina au fost mai mici cu 800.000 de barili, comparativ cu declinul de 700.000 de barili anticipat de analisti. Stocurile de produse distilate s-au marit cu 700.000 de barili, dar au fost cu 12% sub nivelul de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO