Business Internaţional

Summitul UE continuă: Încă o noapte de discuţii, încă un comunicat cu "vom face". Fondul de urgenţă, de 440 mld.euro, trebuie să crească de mai multe ori

Autor: Mediafax

26.10.2011, 23:15 307

Liderii zonei euro vor să crească "de mai multe ori" capacitatea financiară, acum de 440 miliarde euro, a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, însă detaliile privind această suplimentară vor fi convenite de miniştrii de Finanţe în noiembrie, potrivit proiectului de comunicat al reuniunii.

Reuters transmite că sunt discutate două opţiuni pentru a creşte capacitatea Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară.

Una dintre aceastea vizează emiterea de garanţii pentru risc, în timp ce a doua variantă prevede înfiinţarea unui vehicul investiţional special. Ambele opţiuni ar putea fi puse în practică simultan.

Aproape 200 miliarde de euro din resursele fondului au fost cheltuite deja pentru sprijinirea Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Miniştrii de Finanţe din zona euro, reuniţi în Eurogroup, vor trebui să finalizeze termenii şi condiţiile referitoare la modul în care va funcţiona Facilitatea pentru Stabilitate Financiară în contextual creşterii capactăţii financiare, se arată în proiectul de comunicat.

În plus, resursele fondului de urgenţă ar putea fi majorate suplimentar, posibil printr-o cooperare cu Fondul Monetar Internaţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO