Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

no title

Autor: Marius Oncu, Vlad Popescu

07.12.2011, 00:02 41

Problemele de finanţare care afectează băncile europene se vor încheia anul următor, odată cu recâştigarea încrederii investitorilor, a declarat directorul general al UniCredit, Federico Ghizzoni, citat de Reuters. "Cu siguranţă da, finanţarea este o problemă de încredere, iar aceasta se îmbunătăţeşte", a spus Ghizzoni. Băncile europene au fost afectate puternic de temeri referitoare la stabilitatea financiară şi datoriile mari ale guvernelor, în timp ce o amplificare a crizei datoriilor suverane a dus la îngheţarea finanţării din piaţă a instituţiilor de credit.

Autorităţile bancare ar putea diminua rolul obligaţiunilor guvernamentale ca standard de siguranţă în cadrul reglementărilor Basel III, măsură care ar reduce cererea de pe pieţe pentru astfel de titluri, agravând situaţia ţărilor de la "periferia" zonei euro, potrivit unei analize Bloomberg. Comitetul pentru Supraveghere Bancară de la Basel, care coordonează reglementările bancare pentru 27 de state din întreaga lume, ar putea permite băncilor să ia în calcul mai multe tipuri de obligaţiuni corporatiste, alături de bani lichizi şi titluri de stat, la calcularea ratei de adecvare la standardele de lichiditate pe termen scurt, au declarat surse apropiate discuţiilor.

OMV intenţionează să vândă reţelele de benzinării pe care le deţine în Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, ceea ce ar implica retragerea de pe cele două pieţe, a anunţat, marţi, grupul petrolier austriac, care controlează Petrom. În Croaţia, OMV are 63 de benzinării şi o cotă de piaţă de 13%, în timp ce în Bosnia-Herţegovina deţine 28 de benzinării, reprezentând o cotă de piaţă de 8%, se arată într-un comunicat al grupului. Planurile de a vinde cele două subsidiare fac parte din strategia OMV de a reduce ponderea segmentului de rafinare-distribuţie în afacerile grupului, concomitent cu dezvoltarea operaţiunilor de explorare-producţie şi gaze-energie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO