Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Ioana Nita

23.11.2012, 00:01 94

Ciprul se apropie de un acord de bailout cu creditorii internaţionali, esenţial pentru ca statul să-şi poată salva sistemul bancar lovit dur de criza din Grecia şi să supravieţuiască financiar, scrie Ria Novosti. "După negocieri dure, care au luat în considerare condiţiile complexe din ţara noastră, suntem foarte aproape de a semna un memorandum cu creditorii internaţionali", a declarat ieri preşedintele cipriot Dimitris Christofias. Banca britanică Barclays a calculat că Ciprul are nevoie de împrumuturi externe de până la 18,4 miliarde de euro, sumă echivalentă cu întregul Produs Intern Brut al ţării. Statul insular a primit în trecut ajutor financiar de la Rusia.

Ministerul de finanţe din Grecia analizează iniţiativa de a oferi stimulente fiscale pentru străinii cu venituri mari care aleg să se mute în Grecia, urmând exemplul Elveţiei şi al Marii Britanii, scrie Kathimerini. Iniţiativa presupune ca străinii, precum executivii sau pensionarii care aleg să devină rezidenţi permanenţi ai Greciei, să plătească impozite doar pentru veniturile realizate în statul elen, fiind scutiţi de taxe pentru câştigurile din străinătate. Pentru această categorie de contribuabili va exista o cotă unică de impozitare. Dacă măsura va fi aprobată, atunci aceasta va fi inclusă în legea pentru "crearea unui mediu de afaceri prietenos pentru investiţiile private strategice" propusă de ministerul dezvoltării. Cel mai probabil, legea va fi dezbătută în parlament luna viitoare. Proiectul presupune, de asemenea, acordarea dreptului de rezidenţă timp de cinci ani pentru cetăţenii ţărilor din lumea a treia care cumpără o proprietate imobiliară în Grecia de cel puţin 300.000 euro. Măsura se aplică persoanelor care au obţinut deja o viză pentru a intra în Grecia.

Exporturile de armament ale Franţei au crescut anul trecut cu 27% în valoare, la 6,5 miliarde de euro, sprijinite în principal de comenzi venite din India şi Malaezia, scrie AFP, care citează un raport întocmit pentru parlamentul francez. Franţa rămâne astfel pe poziţia a patra în lume la comerţul de armament, după SUA, Rusia şi Marea Britanie. Ministerul francez al apărării estimează că în perioada 2006-2011 SUA au acoperit 44% din piaţa mondială de profil, Rusia 14%, Marea Britanie 11%, în timp ce Franţei i-a revenit 8,5% din piaţă, iar Israelului 5,5%. Regiunea Asia-Pacific a fost destinaţia a 42% din exporturile franceze de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO