Companiile est-europene sunt aproape inexistente în economiile Africii, iar comerţul României, Poloniei, Ungariei şi Cehiei cu ţările acestui continent poate fi descris ca neglijabil statistic dacă este comparat cu alte relaţii comerciale bilaterale.
Intenţii de a deschide acces exportatorilor şi companiilor est-europene pe pieţele africane există, însă a face acest lucru se dovedeşte dificil deoarece acolo au deja stabilite capete solide de poduri ţările vest-europene.
Pentru Maroc, ţara din care constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, şi-a făcut o bază de producţie pentru piaţa mondială, România este principala sursă de importuri din Europa de Est, potrivit datelor Băncii Mondiale. Ponderea importurilor româneşti în total a fost în 2021 de 1,3% (1,4% în 2022, potrivit cifrelor din statistica oficială marocană, care arată că România se plasează pe locul şapte în rândul exportatorilor din UE).
Pe locul doi este Polonia, apoi urmează Cehia. Ungaria este departe, cu o pondere în importurile totale ale Marocului de 0,5%. Cel mai important partener european de import este Spania (16%). Pentru Egipt, o ţară importatoare de cereale ieftine şi energie, la parteneri de import est-europeni se remarcă în primul rând România (0,84%), urmând Cehia (0,7%) şi Polonia (0,56%). Ungaria este, iar, foarte departe.
Principalul partener de import european este Germania (4,5%). Pentru Algeria, cele mai recente date ale BM sunt din 2017, iar în acel an, dintre statele est-europene, tot România exporta acolo cel mai mult (1,35%), urmată de la distanţă de Polonia, Cehia şi Ungaria (0,25%). Franţa este campionul din UE. Tunisia i-a avut în 2021 ca principali parteneri de import din Europa de Est pe Bulgaria (1,1%) şi România (1%), Polonia şi Cehia fiind pe locurile următoare. Italia este cel mai mare partener european (13%).
Pentru Libia (date din 2019), ordinea importurilor est-europene este următoarea: România (0,8%), Bulgaria, Polonia, Cehia şi Ungaria. La Africa de Sud, una dintre cele mai dezvoltate economii africane, tendinţa se schimbă. Polonia, cea mai mare economie est-europeană, este cea mai importantă sursă de importuri din regiune (1%, 2021). Urmează Cehia, considerată cea mai avansată economie, şi abia apoi România (0,37%) şi Ungaria. Campionul european este Germania. În Nigeria, cea mai mare economie africană, niciuna din ţările est-europene nu are amprentă comercială notabilă. Dintre ţările europene, acolo domină Olanda. De remarcat este că Turcia este exportator cu o poziţie foarte bună pentru cele mai multe din economiile mari din Africa.
Comerţul cu Africa este mic şi din perspectiva statelor est-europene. Cele mai noi date ale Institutului Naţional de Statistică arată că exporturile României în întreg continentul din sud reprezintă, la opt luni, 2,8% din total, mai puţin decât livrările către Bulgaria. Principala destinaţie este Marocul, cu o valoare a exporturilor de 600,5 milioane euro, dublă faţă de următorul clasat, Algeria.
În statistica poloneză (2021), Algeria, Maroc şi Africa de Sud figurează drept cele mai mari destinaţii ale exporturilor poloneze în Africa, cele trei ţări având cumulat o pondere de 0,6% în exporturile totale. Cele 23 de ţări africane prezente în buletinul statistic de comerţ polonez au o pondere în totalul exporturilor Poloniei mai mică de 1%.
Comerţul Europei de Est cu economiile africane creşte, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Şi importanţa lor creşte, după cum o arată luptele pentru dominaţie geopolitică şi economică din Africa dintre marile puteri ale lumii. Uniunea Europeană este conştientă de acest lucru şi a promis investiţii şi cooperare în diverse domenii pentru ţările Africii. Unele drumuri sunt deschise, dar de ţări mai mari ca economie şi mai puternice.
Acest lucru nu i-a descurajat pe est-europeni să-şi trimită acolo emisari diplomatici, şi nu de ieri, de azi, ci de decenii. Budapesta pare cea mai activă în acest sens. În prezent, în contextul blocării exporturilor de cereale ucrainene, Ungaria exportă grâu produs local în Egipt şi Tunisia pe calea ferată, cu ajutorul Rail Cargo Hungaria, o companie austriacă, şi apoi din Croaţia cu vaporul. În mod normal, peste 90% din grâul unguresc este exportat în UE (Italia, Germania şi Austria).
Guvernul de la Budapesta are din 2019 o strategie oficială pentru Africa, bazată pe proiecte în sectoare precum managementul apei, agricultură, studii, exporturi, împrumuturi şi asistenţă militară. Forumul Budapesta-Africa a ajuns în 2018 la a treia ediţie, după care s-a oprit, posibil din cauza pandemiei. De asemenea, Ungaria speră să poată importa GNL din Egipt începând din 2026.
Tot Egiptul a devenit anul acesta responsabil pentru cea mai mare comandă externă pentru industria vehiculelor feroviare din Ungaria. Înainte de războiul din Ucraina, Ungaria se visa hub-ul logistic pentru exporturile Marocului către Rusia. În ceea ce priveşte Polonia, poate cea mai notabilă prezenţă a business-ului polonez în Africa este producătorul de tractoare URSUS, care în 2020 avea linii de asamblare în Etiopia şi în Tanzania, planuri de a mai construi o fabrică în Sudan şi contracte de zeci de milioane de euro cu mai multe ţări.
Între timp, compania a intrat în faliment, iar în această toamnă parlamentul Tanzaniei a cerut guvernului să-i ajute pe toţi fermierii păgubiţi prin contractele de leasing pentru tractoare URSUS. Compania era văzută ca deschizătoare de drumuri pentru business-ul polonez. Aceste eforturi, şi rezultatele, arată provocările de pe pieţele africane. Companiile vest-europene au experienţă în Africa datorită trecutului colonial, spun unii analişti, mai ales polonezi, care cred că un avantaj pentru companiile est-europene care vor să intre pe pieţele africane este tocmai lipsa, la ele, a acestui trecut.
Însă comerţul şi interesele economice din ziua de azi ţin mai greu cont de istorie. Malgorzata Bonikowska, preşedinta Centrum Stosunkow Miedzynarodowych, un think tank polonez de politici internaţionale, spune într-un interviu pentru Newseria Biznes că pentru a îmbunătăţi schimburile comerciale cu Africa sunt esenţiale informaţiile, determinarea şi intrarea în Africa ca parte a unui grup, compus în special din cele mai mari companii private. Ea face referire la Polonia, dar ce spune poate fi valabil pentru toate statele est-europene. „Ar fi o provocare pentru companiile poloneze să intre pe piaţa africană fără sprijinul băncilor poloneze, al instituţiilor financiare, al diplomaţiei poloneze şi al angajaţilor Agenţiei poloneze de investiţii şi comerţ, precum şi fără experienţă anterioară“, a explicat Miedzynarodowych.
