Business Internaţional

Statul italian, acuzat de concurenţă neloială pentru că ar produce brânzeturi în România

06.09.2010, 16:57 45

Aproximativ 1.000 de ciobani au protestat luni, la Roma,denunţând o industrie paralelă pe care statul italian ar gestiona-oprin intermediul unei firme italiene din România, producândbrânzeturi cu lapte românesc şi unguresc comercializate în Europaşi SUA, scrie La Repubblica, citat de Mediafax Business.

Aproximativ 1.000 de ciobani veniţi din regiunile Sardinia,Lazio, Toscana, Sicilia şi Umbria s-au adunat la Roma, în faţaMinisterului Agriculturii.

Protestul a fost organizat la apelul sindicatului La Coldiretti,principala asociaţie a producătorilor agricoli italieni.

"Sperăm că Guvernul italian ne va putea spune cum este posibilca o firmă din România aparţinând statului italian să vândă înStatele Unite brânzeturi care au eticheta unor companii din Roma;noi nu am reuşit să înţelegem. De altfel, nu înţelegem nici cumstatul taie cu o mână resursele producătorilor naţionali, iar cualta stimulează companii din străinătate care fac concurenţăneloială ciobanilor italieni", se arată într-un comunicat alasociaţiei La Coldiretti. Citiţi mai mult pe www.mediafax.biz

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO