Business Internaţional

Soros: Marea Britanie si SUA, amenintate de recesiune

Soros: Marea Britanie si SUA, amenintate de recesiune

George Soros, presedintele fondului de investitii Quantum: Intram intr-o perioada de instabilitate mult mai pronuntata pentru ca avem in fata amenintarea recesiunii, cat si amenintarea cresterii inflatiei.

21.05.2008, 20:40 14

"Institutiile financiare au fost grav afectate, iar acum ne aflam intr-o situatie care va duce probabil, cred ca aproape in mod inevitabil, la recesiune in Statele Unite cu siguranta, cat si in Anglia cel mai probabil", a declarat George Soros, scrie Bloomberg.
Strategii din Statele Unite si Marea Britanie au redus ratele dobanzii pentru a-si proteja economiile in fata declinului preturilor la locuinte si a pierderilor suferite de banci in urma prabusirii sectorului american al creditelor ipotecare cu risc ridicat, pierderi care se ridica in prezent la o valoare totala de 379 de miliarde de dolari (243 mld. euro).
Banca Angliei a anuntat luna trecuta ca criza de pe pietele de credit s-ar putea tempera, iar guvernatorul bancii, Mervyn King, spune ca economia s-ar putea confrunta cu "un trimestru sau doua" de scaderi.
"Ne-am confruntat cu o criza destul de serioasa, insa acum am trecut de faza acuta", a declarat Soros. "Acum trebuie sa resimtim efectele. In cazul Marii Britanii, am asistat la o crestere speculativa a sectorului rezidential care, din punct de vedere al cresterii preturilor, a fost mai pronuntata decat in Statele Unite".
In Marea Britanie, preturile locuintelor au inregistrat primul declin anual din 1996 in luna aprilie, dupa ce s-au triplat in ultimul deceniu, conform datelor bancii HBOS si Nationwide Building Society.
Preturile locuintelor din 20 de zone metropolitane din Statele Unite au inregistrat cele mai dramatice scaderi in luna februarie.
Indicele S&P/ Case-Shiller al preturilor locuintelor a consemnat o scadere de 12,7% fata de anul trecut, cea mai semnificativa scadere inregistrata din momentul cand cifrele au fost publicate pentru prima data, in 2001. Indicele a scazut in fiecare luna din ianuarie 2007 incoace.
Presedintele Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet s-a abtinut sa afirme ca faza cea mai dificila a crizei pietelor de credit a trecut. El a declarat ca intreaga lume va asista la o "corectie continua, foarte pronuntata a pietelor".
"Intram intr-o perioada de instabilitate mult mai pronuntata pentru ca avem in fata amenintarea recesiunii, cat si amenintarea cresterii inflatiei", a declarat Soros.
Banca Angliei a semnalat saptamana trecuta ca nu va avea posibilitatea de a reduce in continuare ratele dobanzii pentru ca rata inflatiei va depasi limita superioara de 3% a guvernului timp de "cateva trimestre".
Soros a declarat ca actiunile bancii centrale britanice se aseamana cu o "tragedie greaca" pentru ca banca nu-si poate reduce rata pana nu va fi prea tarziu.
Banca Angliei si-a redus rata de referinta de trei ori din decembrie pana la actualul nivel de 5%, in timp ce Fed a redus rata de sapte ori din septembrie pana la 2%.
Soros i-a indemnat pe bancherii centrali din intreaga lume sa se concentreze asupra combaterii a ceea ce acesta a numit cresteri speculative ale activelor, mai degraba decat asupra salvarii industriei financiare de cate ori aceasta intra in impas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO