Business Internaţional

Smogul blochează un oraş de 11 milioane de locuitori din China. Vizibilitatea a scăzut sub 10 metri

Smogul blochează un oraş de 11 milioane de locuitori...

Autor: Ştefan Stan

21.10.2013, 11:54 4049

Unul dintre cele mai mari oraşe din China, cu peste 11 milioane de locuitori, era aproape blocat luni dimineaţă, din cauza smogului, aceasta fiind prima mare criză cauzată de poluare în statul asiatic în iarna aceasta, scrie Reuters.

Un indice care măsoare PM2,5, particulele in suspensie cu un diametru de 2,5 micrometri, a atins un nivelul de 1.000 în unele părţi din Harbin, capitala provinciei Heilongjiang.

Orice nivel de peste 300 al indicelui este considerat periculos, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca valoarea zilnică să fie sub 20.

Norul poluant dens nu numai că a forţat şcolile şi liceele să-şi întrerupă activitatea, dar a oprit şi activitatea din aeroporturi şi a întrerupt circulaţia mijloacelor de transport în comun, conform Xinhua, agenţia oficială de ştiri din China.

Vizibilitatea în oraş este de numai 10 metri. Norul poluant din Harbin va mai persista cel puţin 24 de ore.

Calitatea aerului din oraşele din China reprezintă o problemă tot mai presantă pentru autorităţile de la Beijing, pentru că alimentează sursele de nemulţumire ale populaţiei.

Presa chineză a relatat numeroase articole despre filtrele scumpe de aer şi privilegiile de care se bucură oficialii chinezi în case şi birouri.  

Guvernul a anunţat că are planuri să combată poluarea, dar până în prezent nu a făcut progrese considerabile.

Utilizatorii unui site de microbloguri din China, Sina Weibo, au reacţionat cu furie şi cu sarcasm la situaţia din Harbin.

“După ani de eforturi, oamenii din Harbin au reuşit să treacă de nivelul păturii de mijloc a societăţii şi de nivelul comunismului şi să ajungă într-o societate de basm”, a scris un utilizator Sina Weibo.

Şi alte părţi din nord-estul Chinei au probleme grave cu smogul cauzat de poluare, inclsuiv Tangshan, oraş situat la două ore de Beijing, şi Changchun, capitala provinciei Jilin.

Săptămâna trecută, Beijing-ul a lansat un sistem de alertă pe bază de culori pentru a gestiona situaţiile de urgenţă provocate de poluare, inclusiv cea temporară, de la construcţii, fabrici sau artificii.

Iarna trecută, indicele PM2,5 a trecut de valoarea 900 în Beijing.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO