În timp ce Rusia stă prinsă în invazia ratată a Ucrainei, iar China nu scapă din ochi Taiwanul, agravarea unui alt război se profilează într-un loc îngust dintre Europa şi Asia. Azerbaidjanul a lansat o operaţiune militară specială în enclava separatistă locuită de armeni Nagorno-Karabah. Armenia, învinsă în războiul din 2020 pentru această regiune, acuză o operaţiune de epurare etnică.
Butoiul cu pulbere din Caucaz a explodat din nou şi deşi este un conflict între două state mici, cum au mai fost câteva până acum, ca de fiecare dată în el sunt atrase puteri mai mari pentru că şi interesele sunt mari. De data aceasta, un interes mare îl are Uniunea Europeană. În lipsa gazelor naturale ruseşti, Azerbaidjanul a devenit un furnizor strategic de energie pentru statele europene, iar povestea cu Rusia pare că se repetă la un nivel mai mic.
Prin Italia, Grecia şi Bulgaria, UE a importat în perioada ianuarie-iulie gaze azere în valoare de aproape 4 miliarde de euro. În echivalent energetic, importurile au crescut cu 6%. Însă şi alte state s-au abonat la gazele azere şi până acum era de aşteptat ca livrările să urce considerabil. Va impune UE sancţiuni Azerbaidjanului, aşa cum a încercat să descurajeze invazia rusă din Ucraina?
Operaţiunea specială lansată de Azerbaidjan marţi este un ecou al celui de-al doilea război pentru Nagorno-Karabah, din 2020, câştigat de azeri prin superioritatea lor de tehnică şi strategie militară copiată, prin Turcia, de la NATO. Enclava este recunoscută de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale ca teritoriu al Azerbaidjanului. În 2020, Azerbaidjanul a avut ca aliat Turcia, iar presa israeliană suspectează că Ankara a trimis inclusiv mercenari în acel război.
Se crede că celebrele drone turceşti Bayraktar au jucat un rol important în rezultatul luptelor. După stingerea conflictului, din UE mai ales Ungaria a încercat să se apropie de Ankara şi să iasă în evidenţă pentru a fi aleasă ca participantă la reconstrucţia Nagorno-Karabahului, alături de firmele turceşti. Aliatul tradiţional al Armeniei este Rusia, iar guvernul armean a încercat să atragă Moscova în conflictul din 2020, fără succes. Moscova a trimis însă în regiune trupe de menţinere a păcii. Misiunea lor nu a avut succes, ceea ce este evident, iar între timp, cu câteva zile înainte de izbucnirea noului conflict, autorităţile armene încercau o colaborare militară cu SUA. Marţi, Azerbaidjan a lansat o „operaţiune antiteroristă locală“ împotriva enclavei separatiste. Bombe au căzut printre blocuri şi au fost victime, morţi şi răniţi civili.
Până la atacuri, unele aşezări armene fuseseră înfometate prin blocade îndelungate. Este un semn că Rusia şi mai ales UE au scăpat situaţia de sub control. Noi lupte militare în Caucaz - în războiul din 2020 au murit mii de oameni din ambele tabere – ar însemna un nou eşec strategic şi diplomatic pentru UE, care curta Azerbaidjanul pentru a şi-l alia ca înlocuitor al Rusiei în furnizarea de gaze, după cum scrie Politico. Comisia Europeană are un acord energetic important cu Baku.
Nu mai devreme de iulie preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a efectuat o vizită oficială în Azerbaidjan pentru a asigura pentru UE creşterea livrărilor de gaze naturale. Ea a descris ţara ca fiind un „partener de încredere, pe care te poţi baza“, şi a semnat alături de preşedintele azer Ilham Aliyev un memorandum de înţelegere privind cooperare economică crescută, în pofida avertismentelor că Bruxelles-ul nu face decât să înlocuiască dependenţa de o autocraţie cu o altă de acelaşi fel.
Ieri, Azerbaidjanul a declarat din nou victorie după ofensiva fulgerătoare din Nagorno-Karabah în timpul căreia a lovit cu foc de artilerie teritorii populate de etnici armeni, care timp de trei decenii şi-au păstrat autonomia faţă de guvernul azer. Liderii etnicilor armeni au acceptat să înceteze focul.
În 2020, armata azeră a ocupat bucăţi mari din Nagorno-Karabakh, declanşând un exod masiv al populaţiei din acele regiuni, oameni care nu voiau să devină cetăţeni azeri.
Apoi, accesul la alimente şi medicamente al mai multor localităţi şi sate populate de armeni a fost blocat. Noile acţiuni din regiune ale armatei azere sugerează că Baku forţează populaţia armeană rămasă să plece spre Armenia. Aceste lucruri fac ca o reconciliere să fie dificilă. Tom de Waal, asociat la Carnegie Europe, spune că escaladarea conflictului marchează „o zi oribilă pentru diplomaţia occidentală“ având în vedere eşecul de a convinge Azerbaidjanul să nu mai folosească forţa. După războiul din 2020, Armenia încă nu a semnat un acord de pace. Replica ei este aşteptată. Dar şi reacţia UE.
Uniunea are cu Azerbaidjan un acord prin care se vrea creşterea importurilor de gaze azere prin intermediul Coridorului de gaze sudic de la 8,1 miliarde metri cubi în 2021 la cel puţin 20 de miliarde de metri cubi pe an până în 2027. Aceasta ar însemna mulţi bani pentru Baku. Anul acesta, spre exemplu, profitul Azerbaidjanului din exportul de gaze către Bulgaria a crescut de cinci ori. Ungaria a obţinut luna trecută un acord de import de gaze azere. Azerbaidjanul este clar un câştigător al crizei energetice europene. Primele livrări de gaze azere către Europa prin Coridorul sudic au avut loc la finalul anului 2020, după cel de-al doilea război dintre Azerbaidjan şi Armenia pentru Nagorno-Karabakh. Până atunci, principelele destinaţii pentru exporturile de gaze azere au fost Turcia şi Georgia. Tot până atunci principalele surse de import de armament pentru Azerbaidjan au fost Israel şi Turcia. Acum, guvernul azer obţine mai mulţi bani din vânarea de gaze, mai ales că i s-a deschis piaţa europeană. Din presa israeliană reiese că importurile de arme israeliene au continuat şi după 2020. O analiză a Haaretz a găsit că în ultimii şapte ani punctele de vârf ale acestor importuri coincid cu episoadele de lupte din Nagorno-Karabakh. În schimb, Armenia, care i-a susţinut pe etnicii armeni, a importat arme mai ales din Rusia şi, mai nou, s-a orientat către India.
