Business Internaţional

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Madrid

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale...

Autor: Andrei Pal

11.05.2017, 08:22 83

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul opt în clasamentul WTA, a câştigat, miercuri, scor 6-4, 4-6, 6-4, meciul jucat cu Samantha Stosur (Australia, 26 WTA) în optimile de finală ale turneului de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 5.439.350 de dolari.

Partida dintre cele două sportive a durat o oră şi 53 de minute. Simona a început tare primul set, cu break încă din deschidere, care a ajutat-o să rămână în avantaj până la finalul setului câştigat, scor 6-4, în 37 de minute. A fost singura greşeală pe serviciu, cele două mergând cap la cap în restul parcursului primului act.

În actul secund, Stosur a început mai bine, a condus cu 2-0, dar Simona Halep a reuşit să revină şi să egaleze. Apoi, cele două au mers cap la cap, până în ultimul game, când sportiva din Australia a câştigat contra serviciului şi şi-a adjudecat setul doi, scor 6-4, în 41 de minute. S-a intrat în decisiv, unde Halep a făcut break în game-ul cinci şi s-a distanţat imediat la 4-2, menţinându-şi avantajul până la finalul setului, care s-a încheiat cu scorul de 6-4, în 35 de minute.

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Coco Vandeweghe (SUA, 20 WTA). Pentru accedere în sferturile de finală ale turneului madrilen, Halep va încasa un cec în valoare de 130,965 de euro şi 215 puncte în ierarhia mondială. Dacă trece şi de Vandeweghe, sportiva din Constanţa îşi va recupera locul patru în clasament, profitând de eliminarea Dominikăi Cibulkova, care a pierdut, scor 2-6, 4-6, în faţa fraţuzoaicei Oceane Dodin, locul 63 în clasamentul WTA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO