Caută doar în titlu
Business Internaţional

Senatul SUA l-a achitat pe Donald Trump de acuzaţia privind instigarea la insurecţie

Senatul SUA l-a achitat, sâmbătă, pe fostul preşedinte Donald Trump, care era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie.

În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă. Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare.

În contextul în care era necesară majoritatea de două-treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare.

Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie". Potrivit articolului de inculpare, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite". Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

Etichete: sua,politică,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.